“Stimați membri ai Partidului Național Liberal,
Am aflat cu surprindere că ați început campania electorala pentru alegerile locale din 2016 , alegând să faceți întâlniri politice exact acolo unde este interzis : instituțiile de învățământ. Participarea luni 26 octombrie 2015, a delegației politice a PNL GĂEȘTI condusă de cei doi copresedinți, la întrunirea Consiliului Profesoral din cadrul LICEULUI „IORDACHE GOLESCU”, în care v-ați manifestat și exprimat punctul de vedere politic într-o instituție de învățământ , încalcă flagrant legea.
Membrii Consiliului de Administrație participanți la întâlnire sunt reprezentanți ai Consiliului Local și nu reprezintă un partid politic, fie el și PNL. Aceștia vorbesc în numele administrației locale pe proiecte aprobate de Consiliul Local în integralitatea sa.
Oamenii cu onoare nu se ascund niciodată în spatele smecheriilor politice oriunde s-ar desfășura ele: licee, școli , instituții publice.
Voi aprecia prezenta domniilor voastre în școli , dacă aceasta duce la rezolvarea problemelor acestora, exemplu în acest sens fiind situația gravă în care se afla COLEGIUL „VLADIMIR STREINU”.
Altfel, lucrări de reparatii ,vopsit garduri și ziduri facem de 25 de ani.
Am considerat și consider pe mai departe , că relațiile dintre noi se bazează pe respect și ÎMPREUNĂ vom putea rezolva problemele acestui minunat și frumos oraș.”
Cu stimă,
Fănuţ Costea
Preşedinte PSD Găeşti