Astăzi, 15 decembrie a.c., într-o ultimă conferință de presă din acest an, directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Costel Preda, a făcut o retrospectivă a activității instituției pe care o conduce. Acesta a prezentat situația direcției din mai multe puncte de vedere, pornind de la situația economică până la cea tehnică. Astfel, din punct de vedere economic, Direcția Silvică Dâmbovița a realizat o cifră de afaceri de 320 de miliarde de lei vechi și un profit de 25 de miliarde, depășind astfel pragul impus de 10 miliarde. Aceste sume nu fac altceva decât să dovedească faptul că unitatea este condusă cu profesionalism și pricepere.
Ca și alte direcții din țară, și Direcția Silvică Dâmbovița, în anul 2015, a avut două preocupări majore, și anume, împădurirea zonelor în care s-a tăiat la ras, și păstrarea integrității fondului forestier din județ.
Directorul recunoaște că pentru acest ultim punct, fără ajutorul poliției și jandarmilor nu ar fi reușit. Aceștia, împreună cu reprezentanți ai ocoalelor silvice dâmbovițene au efectuat controale temeinice pentru prevenire, combaterea și stopare tăierii ilegale și furtului de material lemnos.
PENTRU MAI MULTE DETALII, VĂ RUGĂM VIZIONAȚI VIDEO DE MAI JOS!



