Noapte
Zi
23 November 2015
1 min read

Lemne confiscate și amenzi pentru cei care nu au acte justificative de proveniență

În cursul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu material lemnos.
Astfel, au fost constatate trei infracţiuni la Legea 46/2008 privind Codul Silvic şi au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.000 de lei.
În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 8 m³ de material lemnos, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de provenienţă ori transport.
În acest sens, poliţiştii din Petreşti au depistat un bărbat de 39 de ani, din judeţul Hunedoara, care a tăiat în mod ilegal nouă arbori dintr-o pădure privată, cu scopul de a-i sustrage.
Cel în cauză este cercetat pentru nerespectarea prevederilor Legii 46/2008 privind Codul Silvic, iar materialul lemnos descoperit a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, alţi trei conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, după ce au fost depistaţi de poliţiştii în timp ce transportau material lemnos, fără să deţină documente justificative de provenienţă ori transport.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Campaniile organizației “Salvați Copiii”, au ajuns și în Dâmbovița

Articolul Urmator

Inspectorii ISU au aplicat amenzi și au închis localuri de alimentație publică Vezi aici motivele!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele