Noapte
Zi
4 February 2016
2 mins read

29 de copii lăsați fără casă, în mijlocul iernii!

La începutul acestei săptămâni mai multe familii din Târgoviște au fost evacuate din căminul liceului Nr.2 , Voievod Mircea.
Oamenii s-au trezit cu ușile sudate și cu gratii la geam, pentru a nu mai putea intra în imobilul respectiv, nefiind anunțați în prealabil despre evacuare.
Cel care a adus în fața opiniei publice acest caz este Bogdan Manole, cunoscut pentru implicarea sa în cazurile sociale, mai ales în cele în care există și copii. ” Așa cum am promis nu am sa rămân nepăsător atunci când întâlnesc cazuri sociale grave.Este tragic ceea ce se întâmplă cu semenii noștri, am să mă lupt pentru aceștia chiar dacă va fi nevoie să mă mut împreună cu ei în fața primăriei până la rezolvarea cazului ! Vă rog să acordați atenție acestui caz și împreună să îi facem pe cei care ne conduc să conștientizeze importanța cazurilor sociale ce îngroapă societatea dâmbovițeană”
Se pare că acest cămin este în administrația Universității Valahia din anul 2013, iar familiile locuiesc aici încă din 2007, când de administrarea clădirii se ocupa liceul.
Potrivit primarului interimar al municipiului,” primăria Târgoviște nu este răspunzătoare pentru acest caz, pentru că nu primăria a demarat procedura de evacuare,”, deși locatarii susțin că lucrători ai Municipal Construct, firmă aflată în subordinea primăriei, au sudat și montat grilajele.
Se pare că familiile au fost date afară pentru că universitatea nu a mai dorit prelungirea contractelor de închiriere, și astfel oamenii s-au trezit pe drumuri.
De asemenea, Cristian Stan a mai precizat și faptul că instituția pe care o conduce și-a îndeplinit atribuții în acest caz, pentru că, încă din luna septembrie reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului s-au deplasat la familiile respective, oferindu-le posibilitatea cazării în centrele de ajutor social Casa Soarelui, Speranța și Sfânta Maria. Au fost identificate 13 familii, care nu au dorit ajutorul propus.
 În timp ce Stan susține că oamenii puteau beneficia de servicii tip familial, atât pentru soț, soție și copil, locatarii susțin că refuzul lor a venit în urma faptului că persoanele trecute de vârsta majoratului nu erau primite. Așadar, nu au acceptat să fie despărțiți ca familie.
“Acele locuințe nu aveau regim de locuințe sociale. Fondul locative social al unei unități administrative teritoriale se gestionează în funcție de o listă de priorități, care este aprobată de Consiliul Local Municipal. Unei singure familii i-a fost acordată o locuință socială, restul nu au cereri depuse în acest sens”, a mai declarat Stan.
 Cel mai important, în acest moment, este găsirea unei soluții cât mai rapide, pentru că 12 familii și 29 de copii au rămas au rămas fără un acoperiș deasupra capului, în mijlocul iernii.
Potrivit unui comunicat de presă, Poliția Locală Târgoviște a descins în joi, 03 februarie a.c. la căminul studențesc al liceului Voievodul Mircea, în baza unei sesizări făcute de administratorul căminului pentru ai sancționa pe cei care au refuzat să părăsească incinta.
După ce că și-au pierdut casele, acum acești nevoiași sunt nevoiți să mai plătească și amenzi.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

AVEM DOVADA: Tudorică Răducanu a bătut palma ca să ajungă viceprimarul Târgoviștei

Articolul Urmator

Descinderi ale DIICOT în Dâmbovița! VEZI AICI PENTRU CE SUNT ACUZAȚI SUSPECȚII!

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Primarul Daniel Cristian Stan a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a participat la Adunarea

TÂRGOVIȘTE: De mâine, autobuze 100% electrice vor circula pe mai multe trasee din municipiu și zona periurbană

Municipiul Târgoviște marchează un pas major în modernizarea transportului public