Noapte
Zi
11 April 2016
2 mins read

PNL Târgoviște și-a lansat campania de strângere de semnături pentru alegerile din iunie

Astăzi, 11 aprilie a.c., Partidul Național Liberal, filiala Târgoviște, în cadrul unei conferințe de presă, și-a lansat oficial campania de strângere de semnături pentru susținerea candidatului Ciprian Prisăcaru, la funcția de primar al municipiului Târgoviște, dar și pentru susținerea echipei care va candida pe listele de consilieri în cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște și pentru cei din Consiliul Județean Dâmbovița.
Evenimentul a avut loc pe Platoul Prefecturii, în zona în care PNL-ul își are instalat cortul de campanie.
“Începând de astăzi în toate cartierele din municipiu veți găsi amplasate corturi ale Partidului Național Liberal, unde colegii noștri îi vor aștepta pe toți târgoviștenii care vor să ne susțină în demersul nostru de a câștiga alegerile din 5 iunie, să semneze aceste tabele și să să fie alături de noi.
Această campanie va dura trei săptămâni, iar la finalul ei dorim să contabilizăm peste 10.000 de semnături. Suntem convinși că nu va exista niciun fel de problem, noi deja am strâns un număr destul de mare de semnături, urmând ca în perioada următoare să atingem targetul propus, chiar să îl depășim.”, a declarat Ciprian Prisăcaru.
Evenimentul a fost precedat de o întâlnire în care prim-vicepreședinții PNL Târgoviște, Iancu Caracotă și Sebastian Marin, dar și vicepreședintele Honorius Moțoc, și-au arătat susținerea față de Prisăcaru.
Iancu Caracotă: ” Mă bucur că astăzi sunt alături de echipa care va câștiga primăria Târgoviște. Eu sunt convins că municipiul îl va avea primar pe Ciprian Prisăcaru, și asta pentru că avem nevoie cu adevărat de un om și o echipă puternică, echipa care stă în spatele lui, este o echipă curată, o echipă bună, care știe ce trebuie să facă pentru Târgoviște.
Sebastian Marin: “Vreau să va asigur că împreună, atât echipa de la nivelul organizației municipale, cât și cea de la nivel județean, reprezentată de copreședinții Dumitru Miculescu și Iulian Vladu, îl susținem pe Ciprian Prisăcaru, mergem pe un trend crescător, și vom fi câștigători”.
Honorius Moțoc: “Când te pronunți asupra candidaturii unui primar, ai în vedere două elemente: unul, în ce măsură poate să susțină campania acel candidat, și doi, aspectul cel mai important, în ce măsură candidatul poate face față funcției. În cazul lui Ciprian Prisăcaru, corespunde pentru ambele aspecte, atât pentru funcția de primar, cât și pentru a coordona o campanie de succes, pentru a produce schimbarea la nivelul primăriei municipiului Târgoviște.„

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Prognoza meteo! Vremea se menține instabilă!

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Profesor de religie își amenință și jignește elevii, în timpul orelor de curs

Ultimele Articole

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

La data de 10 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în executare 8 mandate de percheziție
Mergisus

Nu ratați