Noapte
Zi
20 May 2016
2 mins read

Succes românesc asigurat de echipa Universităţii “Valahia” în finala unui concurs internaţional de microrobotică (FOTO)

O echipă din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgovişte, formată din două cadre didactice, un cercetător şi trei studenţi (doi doctoranzi şi un masterand) a câştigat două probe din cele trei din cadrul concursului de microrobotică – Mobile Microrobotics Challenge (MMC 2016). Competiţia a fost dedicată roboticii de precizie la scară micrometrică şi a reunit universităţi şi centre de cercetare din întreaga lume.
Concursul a avut loc în perioada 16-19 mai 2016, la Waterfront Congress Centre în Stockholm, Suedia şi a fost organizat în cadrul ICRA 2016 (International Conference Robotics and Automation – http://icra2016.org/), cel mai mare eveniment anual din domeniul roboticii, care a reunit 2400 de participanţi din toată lumea. Manifestarea s-a desfășurat sub egida institutului IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) şi a Societăţii de micro şi nanorobotică (RAS-MNRA).
Obiectivele acestui concurs de microrobotică au constat în dezvoltarea de soluţii inovative la scara mică, dedicate viitoarelor aplicaţii biomedicale şi nanotehnologiilor. Aplicaţiile vizează domeniul biomedical cum ar fi manipularea şi sortarea de celule, chirurgia minim invazivă sau asamblarea de structuri la scară micro şi nanometrică.
Echipa Universității “Valahia” din Târgoviște (UVT România), a câştigat prima şi cea de-a treia probă, iar în a doua probă a terminat pe poziția a doua.
Echipa mai are în palmares o reuşită notabilă la acest concurs, desfăşurat anul trecut la Seattle, Statele Unite ale Americii. Prin participarea la acest concurs în anul 2015, echipa noastră a obţinut, de asemenea, premiul I, fiind o premieră pentru o universitate din România (atât participarea cât şi premiul obţinut).
Participarea echipei de la Universitatea “Valahia” din Târgovişte a constat în realizarea unui dispozitiv microrobotic de 220 micrometri, ceea ce reprezintă mai puţin de un sfert de milimetru. Probele de concurs au constat în:
Prima probă – control automat. Proba a constat în parcurgerea unor traiectorii de tip cerc, triunghi şi dreptunghi în mod automat – fără intervenţie umană – cu o precizie extrem de ridicată, folosind tehnici de recunoaștere de imagini, sub microscop.
Proba a doua – micro-asamblare constă în introducerea pe un canal microfluidic (0.75 mm latime) mai multe elemente triunghiulare, într-un interval de 2 minute şi să le ansambleze ordonat. Dimensiunile triunghiurilor sunt de 0.200 x 0.350 mm, maxim 28 de elemente putând fi încadrate într-o suprafaţă de un milimetru pătrat. Această probă evidenţiază practic capacitatea de control a microrobotului cât şi utilitatea sa în posibile operaţii de chirurgie minim invazivă în canale sangvine.
Proba a treia – soluţii inovatoare. Proba a constat în evidenţierea noutăţii şi utilităţii ansamblului format din microrobot şi sistemul de comandă şi control.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Apel pentru sprijinirea unei familii din Găești, afectată de incendiu

Articolul Urmator

Carmen Holban, specialistul Hyperici recomandă CORYZALIA, pentru tratamentul răcelilor

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

Conferințe și lansare de carte la Muzeul de Istorie! ACCESUL este LIBER

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște,

Virusul pestei porcine confirmat în comuna Butimanu

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat pe raza comunei