Noapte
Zi
27 July 2016
1 min read

Ziua Imnului Național – “Deșteaptă-te Române”!
VEZI AICI programul manifestărilor de la Târgoviște!

Încă din anul 1998, ziua de 29 iulie a fost desemnată ca și Ziua Imnului Național al României.
Pentru prima dată, “Deșteaptă-te Române” a fost cântat în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea pe 29 iulie 1948, însă interzis de regimul comunist aproape o jumătate de secol, imnul a fost ales imediat după revoluția din 1989 ca și imn național al țării noastre, fiind consacrat prin Constituția din 1991.
Ceea ce se intonează la festivități reprezintă primele patru strofe, din totalul de 11,  ale poeziei “Un Răsunet”, scrisă de Andrei Mureșan, cunoscut poet și jurnalist al vremurilor de la 1800, iar muzica este compusă de Anton Pann.
Ca în fiecare an, și acum la Târgoviște vor avea loc ceremonii publice (militară și religioasă)  cu ocazia Zilei Imnului Național.
PROGRAMUL CEREMONIEI PUBLICE DEDICATE „ZILEI IMNULUI NAȚIONAL”
29 IULIE 2016
09:30 – 10:00      –  Realizarea dispozitivului pentru ceremonie în Piaţa Tricolorului
10:00 – 10:05     –   Primirea raportului de către Prefectul judeţului
10:05 – 10:10    –   Intonarea Imnului de Stat al României (instrumental)
10:10 – 10:20    –   Rugă şi închinare pentru poporul român
10:20 – 10:30    –   Alocuţiunea de deschidere a  Prefectului Judeţului Dâmboviţa.
10:30 – 10:45    –   Alocuţiuni privind simbolistica Imnului Naţional
                                      – reprezentant al  Consiliului Județean Dâmboviţa.
                                      – reprezentant al Primăriei Municipiului Târgovişte.
10:45 – 11:00  – Final festiv la adresa Imnului Naţional: muzica, formaţiile corale şi întreaga asistenţă interpretează vocal şi instrumental Imnul Naţional al României.
11:00  –  11:15    –   Încolonarea şi defilarea detaşamentului de onoare

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Lucrările de reabilitare ale Străzii 8 Martie, aproape de finalizare

Articolul Urmator

Posibil caz de malpraxis la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus