Cu toate că au remis un comunicat de presă prin care au anunțat că nu participă la ședința Consiliului Județean din data de 14 decembrie a.c., nemulțumiți fiind de faptul că primarii lor nu au primit fonduri la rectificarea bugetară, unii liberali au încălcat ordinele partidului și s-au prezentat.
Așadar din 13 consilieri județeni ai Partidului Național Liberal, astăzi au fost în sală doar trei.
Adrian Stan și-a motivat gestul prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare, Tică Dănuț a cerut explicații în ceea ce privește criteriile pentru care unele primării au primit bani, iar altele nu, și fiind nemulțumit de răspuns a votat împotrivă, iar Teodor Buta a stat foarte puțin, părăsind sala după numai câteva minute.