Miercuri, 15 martie a.c., primarul Cristian Stan a făcut o prezentare, în mare, a modului în care bugetul primăriei pentru anul 2017 a fost structurat.
Potrivit acestuia, anul în curs va fi unul dedicat investițiilor pentru dezvoltare, pornind de la cea a infrastructurii rutiere până la cea educațională, acesta fiind un buget mai mare cu 73% față de anul 2016, atât pentru investiții care sunt în curs de derulare cât și pentru proiecte noi.
“Este un buget adaptat la necesităţile pe care administraţia publică tărgovişteană le are, cu accent pe ceea ce înseamnă zona de dezvoltare. Aş menţiona, legat de acest subiect, un prim aspect pe care eu îl consider deosebit de important: pentru secţiunea de dezvoltare, suma alocată înregistrează o creştere cu 73% faţă de anul precedent. Este o sumă care ne permite, pe de o parte, să continuăm investiţiile începute în anii anteriori și să demarăm investiţii noi,întocmirea de documentaţii în vederea accesării de proiecte în cadrul PNDL (OUG 28/2013) şi întocmirea documentaţiilor tehnico-economice destinate accesării de proiecte fin cadrul POR. Am identificat, deja, la acest moment, proiecte pe POR în valoare de 125 milioane lei, la care adăugăm cele 114,5 milioane lei — proiecte depuse, deja, pe OUG 28 şi ajungem la o cifră foarte mare. “, Cristian Stan.



