Noapte
Zi
2 March 2017
2 mins read

Iulian Vladu – PNL: ” Am candidat pe locul doi pentru că așa mi s-a impus”

De când șefia Partidului Național Liberal Dâmbovița a fost preluată de Cezar Preda, după alegerile locale din iunie 2016, Iulian Vladu a fost tot mai absent în spațiul public, sau după cum însuși declară, “i s-a impus” acest lucru.
Invitat să ia cuvântul în cadrul evenimentul Ligii Aleșilor Locali, Iulian Vladu, vicepreședinte al PNL Dâmbovița, a făcut o declarație nu tocmai potrivită pentru un astfel de eveniment, însă una sinceră.
Deși, în toate aparițiile Cezar Preda a susținut cu tărie că Vladu a cedat poziția unu pe buletinul de vot la alegerile parlamentate în urma unor discuții și înțelegeri între ei, acum declarațiile i-au fost întoarse și contrazise.
“Dragii mei, trebuie împreună să reconstruim partidul național liberal. Vedem că astăzi că partidul nu mai funcționează nici la nivel național, nici la nivel județean, statutul partidului nu mai este respectat, deciziile se iau după ureche, sau după voința unuia sau altuia.
Am început, cu o mare parte dintre dumneavoastră cei aflați în sală, să reconstruim, acum 3 ani Partidul Democrat Liberal. Am preluat un partit dărâmat, aproape inexistent, și, în patru luni, la europarlamentare, am reușit să avem un rezultat bun, să plasăm organizația Dâmbovița în primele zece organizații la nivel național.
Și atunci, dacă o parte din colegi, și din primari, trăgeau la aceeași căruță, poate ne clasam în primele cinci organizații la nivel național.
După aceea, împreună cu prietenul meu Ludovic Orban am început să construim noul Partid Liberal. A trebuit să unim două partide, cu orgolii diferite, cu principii diferite, nu a fost ușor, știți foarte bine, reușisem să construim un partid puternic care spera ca la alegerile locale să obțină cel puțin 40 de procente.
Dar, de la centru ni s-a impus candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, mai precis de către doamna președinte Alina Gorghiu., și știți cu toții cea urmat.
Am candidat pe locul doi pentru că așa mi s-a impus.
În loc să intrăm în precampanie să dăm drumul la motoare, a trebuit să merg în cel puțin 50 de organizații să liniștesc deranjul care s-a creat.
Rezultatul îl știți, am pierdut 10 primării și dacă mai dura o săptămână campania ajungeam sub 30 de procente.
A urmat toamna. Din nefericire am jucat tot la impuse. Așa e viața, de multe ori joci cum ți se cântă. Rezultatul îl știți cu toții. Ce e de făcut?! Trebuie să reconstruim Partidul Național Liberal.
În primul rând trebuie să învățăm din greșeli și să nu le mai facem, apoi trebuie să alegem o echipă puternică la nivelul județului Dâmbovița, și un lider, care să vină în Biroul Județean cu idei, cu sugestii, cu propuneri, iar Biroul Județean este cel care ia hotărârea.
Liderul, de obicei, se alege dintre persoanele cu notorietatea cea mai mare la nivelul județului Dâmbovița, un lider trebuie să meargă în fiecare organizație, în mijlocul cetățenilor, să dea putere organizației și forță.  Nu trebuie să stea la centru, să fie în teritoriu, în mijlocul dumneavoastră.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

După 11 ore de căutări, un tânăr din Ludești a fost găsit de jandarmi

Articolul Urmator

Rovana Plumb: “România susține o politică de coeziune post-2020 simplificată, în sprijinul autorităților locale”

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

Cine sunt deputații și senatorii care îi vor reprezenta pe dâmbovițeni, pentru următorii patru ani, în Parlament

Biroul Electoral Județean a finalizat procesul de centralizare a mandatelor

PSD Dâmbovița a început întâlnirile cu organizațiile teritoriale

Reprezentanții PSD Dâmbovița au început deplasările în teritoriu, așa cum