Un proiect care a întâmpinat foarte multe probleme de-a lungul timpului este cel al reabilitării și modernizării șoselei de centură a municipiului Târgoviște.
După îndelungi așteptări, autoritățile locale au dat star lucrărilor.
“Astăzi, au debutat lucrările la proiectul privind Centura Municipiului Târgoviște.
Astfel, au fost abordate lucrările la pasajul Petru Cercel, una din etapele cele mai importante ale proiectului.
Tinând cont de starea actuală a pasajului și în conformitate cu expertiza tehnică, pentru asigurarea condițiilor de siguranță a circulației sunt necesare o serie de lucrări de mare anvergură, inclusiv înlocuirea suprastructurii cu grinzi prefabricate noi și realizarea plăcii de suprabetonare, executarea dispozitivelor antiseismice, realizarea de rosturi de dilatație noi, hidroizolație nouă, amenajarea trotuarelor și a părții carosabile, etc.
Am încredere că, pâna la sfârșitul anului viitor, municipiul Târgoviște va beneficia de o centură modernă și sigură, care va oferi participanților la trafic condiții optime de utilizare.”, a precizat primarul Cristian Stan.



