Noapte
Zi
8 August 2017
1 min read

Programul evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea Sf.Nifon (VIDEO)

În zilele de 10 și 11 august, Târgoviștea va deveni loc de pelerinaj, credincioșii fiind invitați să participe la Sărbătoarea Sfântului Nifon.

Ceremoniile vor fi deschise, joi, ora 18:00, cu slujba Vecerniei Sfântului, după care va avea loc Pelerinajul Tinerilor din Eparhia noastră. Acesta va începe din Parcul Mitropoliei, va continua până la Mânăstirea Stelea, incluzând centrul istoric al Târgoviștei, și se va finaliza în faţa Catedralei, unde va fi săvârșită slujba “Acatistului Sf. Ier. Nifon” şi închinarea tinerilor la racla cu sfintele moaşte.

 Vineri, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, cu participarea unor Ierarhi din ţară şi din străinătate, va avea loc sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti, pe un podium special amenajat în apropierea Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh. Punctul central al evenimentului va fi constituit de săvârşirea Sfintei Liturghii şi închinarea celor peste 20.000 de pelerini, aşteptaţi să vină la această sărbătoare a Ortodoxiei românești.

Pentru a încuraja performanța educațională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon îi va premia pe elevii care au obţinut rezultate deosebite la Olimpiadele Naţionale la diferite discipline, precum şi pe profesorii care i-au îndrumat.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Lucrările la infrastructura stradală a municipiului Târgoviște continuă 

Articolul Urmator

Locuri de muncă vacante prin AJOFM Dâmbovița

Ultimele Articole

Mergisus