Noapte
Zi
18 December 2017
1 min read

Fiți prudenți! Atenţie la falşii colindători!

În perioada premergătoare Ajunului Crăciunului, având în vedere obiceiul colindatului, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița atrage atenţia cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri preventive pentru a nu deveni victima unui furt.

În acezt sens, polițiștii vin cu recomdări pentru a nu fi o astfel de victimă.

-Acordaţi o atenţie deosebită persoanelor care intră în locuinţa dumneavoastră cu pretextul de a vă colinda.

-În momentul în care primiţi colindătorii, nu expuneţi la vedere, în locuinţă, obiecte de valoare care pot capta interesul hoţilor şi nu discutaţi despre bunurile din interior, chiar dacă aceştia se arată încântaţi de anumite obiecte.

-Nu intraţi în discuţii cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice întrucât, pe fondul unor nemulţumiri, acestea pot manifesta un comportament agresiv.

-Instruiţi-vă copiii ca, atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat.

-În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

-Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

-Dacă plecaţi pentru o perioadă scurtă, puteţi aprinde luminile, radio-ul sau televizorul.

-Încuiaţi uşile  chiar şi atunci când sunteţi la domiciliu sau plecaţi pentru câteva minute.

-Nu depozitaţi sume mari de bani sau valori în locuinţă.

-Nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat de la domiciliu!

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Peste 200 de locuri de muncă puse la dispoziție de AJOFM Dâmbovița

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Alaiul lui Moș Crăciun ajunge astăzi, la ora 17:30

Ultimele Articole

Zile de foc în județul Dâmbovița! COD ROȘU DE CANICULĂ!

*ATENȚIE*  𝟏𝟑.𝟎𝟕.-𝟏𝟒.𝟎𝟕.𝟐𝟎𝟐𝟒 COD ROȘU DE CANIVULĂ În intervalul menționat temperaturile maxime se vor situa între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele