Noapte
Zi
11 December 2017
2 mins read

MORENI: După lungi așteptări, cartierul Țuicani va avea rețea de apă

O problemă cu care autotitățile publice ale municipiului Moreni se confruntă de ani de zile a ajuns să fie rezolvată, și anume extinderea rețelei de  alimentare cu apă potabilă și a canalizării în unul dintre cele mai mari cartiere, și anume Țuicani.

Este de notorietate faptul că locuitorii de aici au trecut prin perioade grele, când au fost nevoiți să care apă cu bidoanele, același lucru întâmplându-se și la Centrul social de îngrijire a persoanelor cu handicap.

După lungi așteptări, primăria va implementa un proiect cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II. Lucrărilor vor începe în primăvara anului viitor, iar suma la care se ridică investiția este de 60 de miliarde de lei vechi.
“După ani de chinuri, așteptări și promisiuni în sfârșit locuitorii din cartierul Țuicani sunt pe cale să-și vadă visul cu ochii. Administrația locală de la Moreni a reușit în cele din urmă să obțină finanțare guvernamentală pentru a aduce apa potabilă și în acest cartier care de ani de zile suferă la acest capitol, oamenii având apă în momentul de față, cu porția ce-i drept, grație unei înțelegeri cu societatea petrolieră privată care are o rețea în zonă. Avem un proiect de extindere rețea publică de apă și canalizare în cartierul Țuicani, unde noi am avut niște probleme datorită și unor dificultăți de implementare a proiectului. În acest cartier nu a existat rețea publică de apă și canalizare, a existat o rețea de distribuție a apei a OMV-ului și din acest punct de vedere ne-am văzut obligați să demarăm această procedură, procedură care a mai fost depusă și anul trecut și acum doi ani, numai că am avut niște probleme de implementare, s-a reluat procedura de atribuire și de finanțare. Este o investiție de aproximativ 60 de miliarde lei vechi și presupune atât rețea de canalizare, care nu a existat deloc, rețea de apă, care de asemenea nu a existat. Trebuie spus și faptul că în acest cartier avem și Spitalul Țuicani, Centrul de reabilitare a persoanelor cu handicap, care pentru noi este un obiectiv foarte important și căruia îi atribuim atenția cuvenită. Și pentru locuitori este foarte greu pentru că problema apei a fost destul de grea. Ne dorim ca în primăvară să începem lucrările acolo. Sunt undeva la 200 de gospodării în cartier, este singurul cartier care a rămas nemodernizat, am avut aceași problemă și cu cartierul Bana unde, la fel, nu a existat rețea de apă și canalizare și unde am reușit acum doi ani să introducem rețea de apă, pentru că era tot o rețea de distribuție care aparținea OMV-Petrom”, a declarat viceprimarul municipiului Moreni, Constantin Tocan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Adrian Țuțuianu: “Este inacceptabil modul în care se face transpotrtul public în județ”

Articolul Urmator

Valea Mare: Proiecte de aproximativ 3 milioane de euro pentru anul 2018

Ultimele Articole

Zile de foc în județul Dâmbovița! COD ROȘU DE CANICULĂ!

*ATENȚIE*  𝟏𝟑.𝟎𝟕.-𝟏𝟒.𝟎𝟕.𝟐𝟎𝟐𝟒 COD ROȘU DE CANIVULĂ În intervalul menționat temperaturile maxime se vor situa între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele