Subiectul care a ținut paginile ziarelor din județ în ultima săptămână l-a reprezentat situația, atât administrativă, cât și politică a orașului Titu.
În acest moment urbea a rămas într-un impas, executivul primăriei fiind incomplet deoarece viceprimarul a fost demis din funcție luni, 11 decembrie a.c.
Problemele au început când consilierii din Consiliul Local Titu au avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al orașului fostului președinte al PSD Titu, Ion Nicolae. În ziua ședinței, cu câteva ore înainte, consilierii PNL au fost convocați de liderul Marius Caravețeanu și au fost sfătuiți să se opună acestui proiect, acesta din urmă considerând că nu este oportun ca numele liberalilor să fie legate de reputația lui Nicolae.
Se pare că liberalii nu au ținut cont de nimic, iar din cei 13 consilieri, inclusiv primarul Traian Nicolae, 8 au votat alături de cei din PSD.
Pentru că “și-a păstrat poziția”, a votat împotriva proiectului, câteva zile mai târziu Teodor Rădoi, la inițiativa acelorași opt colegi, și-a pierdut fotoliul de viceprimar.
„Eu sunt împăcat cu mine însumi pentru că am făcut tot ce se putea face pentru a aplana și stinge acest conflict și nu îmi reproșez nimic din punct de vedere politic și nici din punct de vedere administrativ. (…).
Eu practic am fost pedepsit pentru că am avut curajul să am o opinie, am avut curajul să o mențin, opinie împărtășită de partid, dar și de domnul primar, inițial, dar care s-a modificat ulterior fără să cunosc motivul. Am fost pedepsit pentru faptul că nu am votat o inițiativă a partidului din opoziție de la Titu, PSD, eu fiind viceprimar în funcție de la PNL. Credeti-mă că eu nu mai înțeleg nimic în momentul de față. Voi continua activitatea politică alături de colegii de la Titu care vor să rămână în PNL și care nu se gândesc la o eventuală migrare”, precizează Rădoi.
În acest context, pentru că a fost acuzat că principalul vinovat pentru această ruptură ar fi președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu neagă toate acuzațiile și explică de ce a dorit ca liberalii de la Titu să respingă proiectul.
În ceea ce privește situația politică a consilierilor liberali care “și-au făcut de cap”, se vor lua măsuri în viitoarea ședință a Biroului Permanent Județean al PNL.