Noapte
Zi
29 January 2018
4 mins read

GĂEȘTI: Fost consilier local acuză, primarul vine cu explicații

Fănuț Costea, fost consilier local în Consiliul Local al orașului Găești aduce acuze executivului primăriei, discuțiile pornind de la incompetență până la neimplementarea proiectelor asumate și votate în cadrul ședințelor Consiliului Local.
 În ceea ce privește proiectele Costea a adus pune pe tapet reabilitarea unei clădiri de patrimoniu cu destinația înființării muzeului dedicat Maestrului Naiului “Gheorghe Zamfir”, în fostul sediul unde a funcționat primăria cu ani în urmă, și proiectul privind înființarea unui bazin de înot în oras. Potrivit acestuia, cele două investiții sunt eligile și aprobate, finanțate din fonduri guvernamentale.
“Ceea ce eu vreau să întreb, despre două proiecte foarte importante, cel cu bazinul de înot care este  în continuare în fața de achiziție pe site-ul CNI-ului, deși pe 28 februarie 2017 s-a terminat perioada de licitație. Toți ne dorim ca acest proiect să se realizeze. Am văzut în programul pe care primarul l-a prezentat ca și interese pentru 2018 nu apare, nu știu, probabil nu există interes pentru el, probabil sunt alte elemente de realizat , poate mai aproape de alegerile din 2020. Totodată, avem o sală de sport care a fost inaugurată acum un an și jumătate, iar în aceste 18 luni o singură activitate sportivă a avut loc, în momentul de față fiind frig, nu există încălzire, pentru că nu au fost suficient de precauți să depună documentele pentru a se conecta la rețeaua de gaze, sala, ca și iarna trecută, nu se poate folosi.
În ceea ce privește bazinul de înot, acesta este un proiect, o idee al răposatului primar Dan Iacobuță, care la fel nu se știe ce se întămplă cu el.
Repet, ce se întâmplă cu proiectul depus pentru reabilitarea clădirii de patrimoniu, muzeul “Gheorghe Zamfir”, pentru că acea clădire este de una an de zile lăsată de izbeliște, cei care au fost chiriași acolo au fost evacuați, de un an de zile este o clădire goală, care stă să pice, prin acoperiș sunt infiltrații, se deteriorează. Nu știm ce se întâmplă, am întrebat, nu ni se răspunde.” a precizat Fănuț Costea.
În replică, contactat, edilul orașului a dorit să aducă lămuriri privind aspectele semnalate de consilierul găeștean.
“Având în vedere ceea ce domnul consilier PSD Fănuț Costea a precizat vă spun că nimic nu este adevărat. Pentru cele două proiecte aduse în discuție administrația publică locală de la Găești a făcut tot ceea i-a stat în putință pentru a le duce la bun sfârșit, tot ceea ce a depins de noi a fost făcut.
Bazinul de înot este al CNI, este pe site, în faza de licitație. Cine a mai pomenit din luna martie 2017  și până acum să fie în același stadiu. Dacă întreb ce se întâmplă, același răspuns. Primăria Găești a făcut tot ce era de făcut, din moment ce s-a pus la faza de licitație însemnă că noi ne-am făcut treaba ca la carte. Nu găsesc nicio explicație pentru ceea ce se întâmplă.
Legat de muzeul Gheorghe Zamfir, s-a făcut, la fel, proiectare, primăria a făcut toate demersurile posibile, cu hotărâre de consiliu local, au fost depuse la Călărași, și așteptăm.  Este o investiție prin fonduri guvrernamentale, și aici este vorba de complexitatea proiectului, de valoarea lui, sunt mai multe în competiție. Noi ne-am făcut lecțiile, și ne așteptăm rândul. Știe toată lumea în ziua de azi ce înseamnă să-ți aștepți rândul. Important este că, din punctul nostru de vedere, ne-am făcut treaba, exact ca la bazin. Mai departe…., depășește orice putere a noastră.
Și, pentru că a fost adusă în discuție și sala de sport, într-adevăr nu există sursă de căldură, nu sunt gaze, vă spun că acolo se desfășoară activități tot timpul, meciuri de baschet, de fotbal, pompierii și polițiștii locali acolo își fac orele de sport, ca și un exemplu. Sala este pusă la dispoziția oricui dorește. Și aici, nu depinde de noi. Toată documentația a fost depusă la prestatorul de gaze și așteptăm. Avem un an și nouă luni de zile, inclusiv Distrigazul ne-a trimis adresă prin care ne înștiințează că vor suporta cheltuielile aferente instalării gazelor. Deci, stăm și ne uităm lung, Distrigazul este stat în stat. Vă repet, sunt făcute toate demersurilor. Am făcut potecă la ei, nimic. Depășesc puterile nostre.
Îi înțeleg îngrijorea domnului Costea, este consilier local, este președintele organizației PSD Găești, dar dacă într-adevăr sunt interesați, cei de la PSD, ar putea să urnească un pic lucrurile. Și spun asta pentru că au parlamentari care pot face interpelări la ministere și să afla niște răspunsuri.
De ce, legat de bazinul de înot, pentru că au fost două în țară, de ce la Bădălău la Giurgiu aproape construcția s-a terminat și la noi nu, la noi este în licitație.”, a precizat primarul.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Soare Dorinel: “Performanțele o recomandă pe Rovana Plumb pentru Ministerul Fondurilor Europene”

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Proiectul “ABC-ul emoțiilor” se va implementa în mai multe unități școlare (VIDEO)

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele