Noapte
Zi
5 February 2018
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Primăria dorește înființarea unei direcții pentru eliberarea avizelor de construcție

Pentru că birocrația și plimbatul de la un ghișeul la altul, de la o instituție la alta, ne ocupă foarte mult timp, autoritatea publică locală de la nivelul municipiului Târgoviște dorește implementarea unui proiect prin care să vină în sprijinul cetățenilor în ceea ce privește simplificarea procedurilor atunci când cineva solicită eliberarea unei autorizații de construcție.Este vorba desprea crearea unui compartiment care să obțină, în locul solicitantului, toate avizele de la instituțiile implicate în acest proces de autorizare pentru construcția sau de desființare (demolare) a imobilelor.

“În  direcția simplificarii procedurilor de obținere a autorizațiilor de construire/desființare, Primăria Târgoviște analizează posibilitatea înființării unei structuri care, la cererea solicitantului, să presteze serviciile privind obținerea avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții.

Astfel, solicitantul nu va mai fi nevoit să se deplaseze la alte instituții pentru a obține, spre exemplu, avizul de mediu, avizul privind prevenirea și stingerea incendiilor, avizul privind alimentarea cu energie electrică, avizul privind sănătatea publică, avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții, etc.

Toate aceste servicii vor fi prestate, la cerere, de către administrația publică locală, în baza unei abilitări exprese conferite de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.” a precizat primarul Cristian Stan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Suspect de trafic de persoane, găsit la Dragodana

Articolul Urmator

DÂMBOVIȚA: Trenul Târgoviște-Pietroșița, din nou, în pericol să dispară

Ultimele Articole

Pe 9 octombrie, CARTIERUL CÂNTĂ ROCK

  Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, organizează pe data de 9 octombrie 2026 un eveniment muzical special, în care energia muzicii rock se întâlnește cu eleganța și forța unei
Mergisus