Duminică după-amiaza două echipaje de intervenţie (două autospeciale de lucru cu apă şi spumă) de la Garda Răcari şi un echipaj (cu o autospecială) de la Detaşamentul Titu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din Ghergani – oraş Răcari.
Din nefericire, în urma executării recunoaşterii la faţa locului, au fost găsite 2 victime: o femeie (83 ani) decedată şi un bărbat (61 ani) cu arsuri pe cca. 80% din suprafaţa corpului. Acesta a fost preluat iniţial de un echipaj SAJ Dâmboviţa, iar apoi de echipajul elicopterului SMURD sosit de la Bucureşti, fiind transportat la Spitalul de Arşi din capitală.
După aproape trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul, în care au ars: acoperişul casei şi anexe pe o suprafaţă de cca.250mp, anexe din lemn (cca.50mp), plăci OSB (cca.60mp), obiecte de mobilier şi un autoturism (cca.20% partea din spate).
Cauza probabilă a producerii incendiului se pare că a fost un mijloc de gătit (aragaz) amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile.