Noapte
Zi
15 June 2018
2 mins read

Peste 38.000 de locuri pentru învățământul profesional! Au început înscrierile

Timp de trei zile, 15, 18 și 19 iunie a.c., absolvenții claselor a VIII-a au posibilitatea de a se înscrie la liceele cu profil profesional sau dual, pentru anul școlar 2018-2019.

În total, la nivelul țării există peste 38.000 locuri la aceste forme de învățământ, dintre care 5542 sunt alocate profilului dual.

Astfel, marți,  19 iunie, cele peste 700 de unităţi de învăţământ cu ofertă educaţională pentru învăţământul profesional şi dual vor afişa lista candidaţilor înscrişi. În situaţia în care diverse unităţi de învăţământ profesional organizează preselecţie la unele calificări, acestea vor afişa atât lista candidaţilor înscrişi la respectivele calificări, cât şi procedura de preselecţie.

De asemenea, unităţile în care se organizează probe eliminatorii pentru admiterea în învăţământul dual vor afişa şi programul derulării acestora, pentru fiecare calificare profesională, anunță Ministerul Educației Naționale.

Proba de preselecţie sau proba eliminatorie, după caz, are loc pe 20 şi 21 iunie, rezultatele fiind afişate în 21 iunie. În cazul în care numărul celor admişi în urma preselecţiei este mai mare decât numărul locurilor existente va fi organizată o probă suplimentară de admitere în perioada 25-29 iunie.

Candidaţii care au fost respinşi în faza de preselecţie vor putea opta în zilele de 21 şi 22 iunie pentru alte unităţi de învăţământ cu ofertă disponibilă. Validarea, la nivelul comisiei judeţene de admitere/a municipiului Bucureşti a tuturor candidaţilor admişi în învăţământul profesional şi dual, are loc în data de 3 iulie. În aceeaşi zi, unităţile de învăţământ vor comunica şi lista candidaţilor respinşi.

Locurile rămase libere pentru a doua etapă vor fi anunţate în data de 6 iulie.

Ministerul Educaţiei reaminteşte că formarea elevilor prin acedte forme este susţinută financiar prin bursa profesională care se acordă în cuantum de: 200 lei lunar (de la bugetul de stat) – dacă elevul este înscris la învăţământul profesional şi minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică) – dacă elevul este înscris la învăţământul dual.

Admiterea în învăţământul profesional se realizează, în fiecare etapă, astfel:

a) în cazul în care numărul de candidaţi înscrişi nu depăşeşte numărul locurilor oferite de unitatea de învăţământ, admiterea se va realiza pe baza portofoliului educaţional al elevului (în portofoliul educaţional al elevului se are în vedere, pentru admiterea în învăţământul profesional, media de admitere, calculată ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20%);

b) în cazul în care numărul de candidaţi este mai mare decât numărul locurilor oferite de unitatea de învăţământ, admiterea se face luând în calcul în proporţie de 70% media de admitere şi în proporţie de 30% nota obţinută la proba suplimentară de admitere stabilită de unitatea de învăţământ.

Conform metodologiei, candidaţii care nu au susţinut Evaluarea Naţională sau, după caz, examenul de capacitate/testele naţionale/tezele cu subiect unic, sunt admişi în învăţământul profesional/dual, considerându-se că media generală obţinută la aceste examene este 1

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

NU RATAȚI! Astăzi începe Festivalul Medieval Dracula

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: PARADA FESTIVALULUI DRACULA (FOTO) 

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele