Este al doilea an când primăria Târgoviște organizează “Gala Performanței în Educație”, eveniment prin intermediul căruia recompensează elitele învățământului municipal, acei elevi care au obținut rezultate deosebite la concursuri școlare sau olimpiade.
Astfel, peste 200 de elevi și profesori îndrumători care au reușit să ducă numele municipiului și județului pe podiumul celor mai buni, au obținut reconoașterea autorităților.
Toți au fost răsplătiți cu diplome, flori și bani.
„Într-o lume în care exemplele negative sunt tot mai des evidențiate, noi vom arăta ce are Târgoviștea mai bun. Deși premiile pe care noi le acordăm sunt decente, ele nu recompensează decât în foarte mică măsură eforturile depuse pentru obținerea rezultatelor. Sunt peste 200 de elevi și profesori care ne fac mândri că suntem târgovișteni. Îi felicit pe toți pentru rezultatele obținute. Știu că nu este deloc ușor, știu că în spatele acestor rezultate deosebite se află multe ore de muncă” , a precizat Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
„Este un lucru foarte bun că recunoaștem meritele acestor copii minunați care fac un efort deosebit… Faptul acesta ne motivează, atât pe noi, dascălii, cât și pe copii, să obținem performanțe în continuare, să facem în așa fel încât numele municipiului Târgoviște să fie recunoscut la nivel național și internațional. Cred că anul viitor vom avea și mai mulți olimpici, cu rezultate și mai bune. Târgoviștea trebuie să-și reafirme valoarea istorică și tradiția în cultura românească. Vă felicităm și vă mulțumim că pentru contribuția adusă la dezvoltarea orașului nostru” , a adăugat prof. Gabriela Istrate, inspector școlar general adjunct.