Cele mai mari investiții din ultimii 30 de ani din Târgoviște au loc în zona fostei unități militare de la gară, unde autoritățile județene și cele locale și-au dat mâna pentru ca pe cele 26 de hectare să sè construiască un stadion, un nou sediu RAR, un mall, un parc, locuințe ANL, un muzeu militar, dar și hotel și parcările aferente.
Astăzi, reprezentanții Consiliului Județean, ai primăriei, dar și parlamentari, toți cei care au pus umărul pentru atragerea fondurilor necesare acestui proiect gigant, au mers la fața locului pentru a face o prezentare amplă a demersurilor care s-au inteprins până în acest moment, dar și pașii care urmează a fi făcuți.
“Am venit să vedem cu ochii noștri lucrările care se află în execuție… Acum se lucrează la drumul de legătură și la canalizare. Este vorba de drumul de legătură DJ 720- Gara Târgoviște Sud- centura municipiului Târgoviște, banii sunt de la bugetul local, 35.700 lei, și de la bugetul stat 220.265,79 lei. Termenul de execuție al lucrării este de 8 luni, beneficiar fiind Consiliul Județean Dâmbovița. Data începerii lucrărilor a fost în mai 2018, proiectant este SC Expert Proiect 2002, constructor este Asociere Grup Concif și SC Ratelen Construct SRL.
Un alt proiect este realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în zona drumului de legătură DJ 720 Gara Târgoviște Sud- centura municipiului Târgoviște. Consiliul Județean Dâmbovița este beneficiar, proiectant este SC Expert Proiect 2002 SRL, executant este SC Pragosa România SRL. Sursa de finanțare este bugetul de stat, pe Ordonanța 28 din 2013 și Programul Național de Dezvoltare Locală și bugetul local. Valoarea alocată de la buget este de 2.655.601 lei, valoarea contractului de lucrări este de 2.582.698 lei, valoarea totală decontată de bugetul de stat este de 70.320 lei. Ordinul de începere este 24 aprilie 2018, durata de realizare este de 6 luni. La momentul acesta stadiul lucrărilor este peste 50%” , a declarat Daniel Comănescu, președintele Consiliului Județean Dâmbovita.
De asemenea, prezent la întâlnire a fost si edilul municipiului, Cristian Stan, care a făcut precizări în ceea ce privește importanța acestui proiect pentru dezvoltarea, pe mai multe paliere, a Târgoviștei.
„În calitate de primar al municipiului Târgoviște vreau să spun că este un moment importanta. Prezența noastră aici, pe teren, marchează cea mai importantă etapă de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște de după Revoluție, lucrul acesta îl pot spune fără niciun fel de echivoc.
Administrația locală târgovișteană va dezvolta aici, și ea, investiții importante, este vorba de blocurile ANL, în momentul de față suntem la faza de studiu de fezabilitate pentru utilități și de asemenea parcul de peste 16.000 de metri pătrați, care are o valoare de 1,5 milioane de euro și care va fi finanțat pe axa 4, este un proiect care ne-a fost transmis de Consiliul Județean. În momentul de față actualizăm documentația și, așa cum am spus, va fi finanțat pe Axa 4, va fi depus la finanțare în următoarele luni.
Este o zonă a municipiului Târgoviște care se va dezvolta extraordinar de mult.
Referitor la proiectul mall-ului aș menționa că luna aceasta va fi aprobat PUZ-ul pentru mall, discutăm de niște indicatori impresionanți… Numai dacă ne referim la faptul că vorbim de o suprafață de teren de aproximativ 7 hectare și de o amprentă la sol de vreo 4 hectare a viitoarei construcții ne dăm seama că aici va fi construit un complex comercial absolut deosebit. Întreaga zonă va fi transformată într-un punct de interes important pentru municipiul Târgoviște. Va fi cea mai importantă zonă din acest punct de vedere.
Din discuțiile cu reprezentanții care construiesc acest mall ar trebui ca undeva în iarna anului viitor să fie gata și mall-ul” -Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Totodată, senatorul Adrian Țuțuianu, prezent alături de autorități, a făcut o radiografie a investițiilor din zona Um Gară, potrivit acestuia “va fi cea mai mare dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște după 1990.”
„Mall-ul va fi gata anul viitor în noiembrie- decembrie. La stadion vom primi primii bani pentru partea de proiect tehnic, pentru că noi avem un Studiu de Fezabilitate, la rectificarea bugetară de luna aceasta, am fost la Ministerul Finanțelor și am rezolvat .
Pentru muzeul tradițiilor militare, căutăm soluția de finanțare a clădirii și cu Muzeul Central Militar vom aduce tehnică de luptă încă de anul acesta și o să facem ce trebuie pentru a-l pune în valoare, ca să-l vadă toată lumea care trece prin Târgoviște. Cu terenul de la Ministerul Apărării, de pe I.E. Florescu, o să se reîntregească zona și practic o să fie 37 de hectare de teren.
Construcția sediului RAR va dura maxim un an și jumătate, mall-ul un an și jumătate de aici încolo, stadionul în jur de 3 ani, construcțiile prin ANL vor dura 3-4 ani, partea de muzeu va dura 3-4 ani. Deci peste 5 ani vom discuta exact cât s-a făcut din proiect… Iar ca să facem tot ce avem aici, cu hoteluri, cu tot ce avem în proiect, ne mai trebuie încă 5 ani. Deci zona aceasta va fi peste 10 ani ceea ce trebuie să fie”, a adăugat Țuțuianu.