Noapte
Zi
18 October 2018
1 min read

Proiectul “Descoperă Dâmbovița” a ajuns la final

Astăzi, 17 octombrie a.c., a fost ultima zi în care frumusețile și tradițiile județului Dâmbovița au fost expuse în foaierul Senatului din Parlamentul României.

Timp de trei zile, producători autohtoni de produse agricole sau gastronomice au participat la eveniment prin expunerea, prin standuri, a produselor tradiționale dâmbovitene, dar și prezentarea obiectivelor turistice din județ.

Scopul acestui proiect a fost expunerea, la nivel național, a valorilor, tradițiilor și culturii județului și a face cunoscut potențialul locului.

Alături de Consiliul Județean Dâmbovița au fost prezenți în următorii parteneri: Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Direcția Agricolă Dâmbovița, primăria municipiului Târgoviște, primăria comunei Cândești, primăria comunei Moroeni, Asociația Turistică Peștera-Padina, Universitatea Valahia din Târgoviște, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, parcurile industriale Moreni și Priboiu, SC ARCTIC SA, Carpatmontana SA, Hotel King, Hotel Nova, Hotel Valahia, Hotel Ceres Pucioasa, restaurantele San Marco, Belvedere și Valea Șipotului, comunitatea bulgărească Matei Voievod, bazinul legumicol Băleni, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, Agricool Bia Zoo Production SRL, ERBALACT Nucet, Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România “CAPRIROM”, Asociația Zaedno, Căminul Cultural ”Izvor de apă vie” – Vulcana Pandele, cofetăria Aroma Casei din Târgoviște, dulcețuri și zacuscă Cămara Mihaelei, Odaia Bună și alți mici producători locali.

Programul ultimei zile a cuprins un moment artistic prezentat de ”Orchestra Chindia” a Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: 7 milione de euro vor fi investiți pentru dezvoltarea urbană

Articolul Urmator

DÂMBOVITA: A început campania de vaccinare antigripală

Ultimele Articole

3 SUD EST în concert, la Târgoviște! 

Experimentează un concert unic alături de 3 SUD EST. Cel mai frumos cadou din primavară poate crea cele mai intense Amintiri!Pe 29 Martie 2025, lasă-te purtat de magia muzicii și vino alături
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele