”Oricând am fost deschis să discut cu orice membru din partid. Am citit documentele adoptate, am luat act de ele. Dacă în următorul CExN cineva va dori să reluăm discuția despre asta, nu o să mă opun. Am văzut niște poziții adoptate în CEX, care în deplină cunoștință de cauză și nivel de determinare au adoptat niște voturi. Înțeleg că se încep niște demersuri de contestare, ajung la Comisia de Etică, nimeni nu e oprit să facă ceva. Nimeni nu e oprit să se opună excluderii.
Cu tot respectul pentru colegii mei, i-am rugat să nu mai amenințe celelalte organizații din țară. Le-am dat un sfat prietenesc.”, a declarat Liviu Dragnea.
Declarația vine în contextul în care, președintele PSD a precizat că a luat act de rezoluțiile organizațiilor din Dâmbovița și Ialomița, ai căror lideri, Adrian Țuțuianu, respectiv Marian Neacșu au fost excluși din partid.
Totodată, Dragnea a făcut precizări și în ceea ce privește ultimele declarații ale lui Țuțuianu, care se tot plânge că fosta sa “mână dreaptă” de pe vremea când conducea Consiliul Județean Dâmbovița, Sandu Oprea, îi amenință pe primarii din județ că au semnat rezoluția împotriva exculerii din partid.
”Nu știu despre aceste demersuri. Pe domnul Oprea îl știu de la domnul Țuțuianu, despre care îmi zicea că e de mare valoare și de mare încredere, înainte de a-l pune președinte al CJ. Dacă face amenințări, cel mai bine ar fi să facă plângeri penale. Îi rog pe toți colegii mei, primari din Dâmbovița, Ialomița, membri de partid, să nu uite că am spus că sprijinim obiectivele acestui partid. Așa cum CEX a validat propunerea, mai mult sau mai puțin democratică, pentru a fi ras fostul președinte al CJ, tot la fel e normal ca fiecare să respecte și deciziile CEX. Nu poți să ceri ca doar deciziile tale să fie respectate, să jignești un întreg partid, iar apoi să ameninți cu demisia. Eu sper ca niciun primar sau parlamentar să nu părăsească acest partid.
În același timp, PSD e un partid mare și stabil. Am mai făcut Congres și am întrebat Congresul. Nu poți să supui la vot ce nu e trecut în statut. Am făcut și un miting. Am întrebat și în CEX și s-a supus la vot. PSD nu e un partid de maimuțe, CEX nu e instrumentul lui Iohannis sau al lui Pahonțu.”, a spus Dragnea.
Sursa: stiripesurse.ro
Dragnea îl pune la punct pe Țuțuianu
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Bazinul din cadrul Complexului de Natație Târgoviște va fi modernizat! Activitățile de înot se vor muta la bazinul din Micro 3
Complexul Turistic de Natație din Târgoviște va beneficia de importante investiții în perioada următoare. În primă etapă, bazinul olimpic va fi modernizat printr-o investiție de aproximativ 35 de milioane de lei, finanțată
O casă a luat foc, la Românești! Doi minori au ajuns la spital intoxicați cu fum
În jurul orei 13:46, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă din localitatea Românești. Garda de Intervenție Potlogi a intervenit cu două autospeciale de
Cursuri de calificare oferite de Camera de Comerț Dâmbovița
Esti la început de drum? Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița te poate ajuta. Astfel, la înființarea de PFA, II, IF sau SRL, poți beneficia de o calificare GRATUITĂ! Lista completă
“ATENȚIE LA DN7” – ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI
Astăzi, 16 ianuarie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune desfășurată pe
Opera lui Mihai Eminescu, celebrată de elevii Liceului „Ion Ghica” din Răcari
Liceul Teoretic „Ion Ghica” din Răcari a găzduit un eveniment cultural dedicat poetului național Mihai Eminescu, la care au participat elevi, profesori, reprezentanți ai comunității locale și invitați. Manifestarea a avut ca



