Potrivit Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) a primit toate avizele necesare, urmând ca în această săptămână să intre în ședință pe masa Guvernului.
„Săptămâna aceasta vom include pe ordinea de zi această ordonanţă. Am inclus toate observaţiile, toate comentariile, am avut azi şi avizul de la Consiliul Economic şi Social, şi am considerat că aşa e corect, să avem din nou procedura reluată şi avem toate avizele”.
De asemenea, ministrul a mai adăugat și faptul că după ce ordonanța va fi adoptată, se vor purta noi discuții cu partenerii din coaliție, discuțiile axându-se pe lista cu companiile care vor intra in Fondul Suveran de Investiții.
„Cu colegii de la ALDE am vorbit de cadrul primar general şi nu de cadrul secundar.
După ce iese ordonanţa continuăm discuţiile pe hotărârea de guvern”.
Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică, pe data de 10 noiembrie a.c., proiectul cadru pentru înfiinţarea de fonduri suverane, invocând „o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”.
Prin înfiinţarea fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii se dorește crearea unor instrumente de investiţii financiare sau intermediere financiară pentru acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România. Acestea vor avea un rol multiplu în economia românească, un rol important în dezvoltarea sustenabilă și să dispună de suficiente resurse financiare care să susțină anumite proiecte.
Înființarea Fondului Suveran de Investiții a primit toate avizele
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
S-a reluat circulația pe podul Bizdidel
În această după-amiază, a fost reluată circulația peste pârâul Bizdidel, situat la intrarea în orașul Pucioasa. Finalizarea acestui obiectiv reprezintă un moment important în cadrul proiectului de modernizare a DN71, pe tronsonul
NIFON- ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT- PASTORALA ÎNVIERII DOMNULUI
† NIFON, DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR CREDINCIOȘILOR DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI, HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT, IAR DE LA
Ramona Voinescu, noul consilier județean din partea PSD Dâmbovița
În cursul acestei după-amiezi, Ramona Voinescu a depus jurământul de credință, preluând oficial funcția de consilier județean în cadrul Consiliul Județean Dâmbovița, din partea Partidul Social Democrat. Mandatul a devenit disponibil în
Dâmbovița, model național în sprijinul persoanelor cu dizabilități! Ministrul Muncii laudă performanțele județului
Județul Dâmbovița se află în topul național al performanței în domeniul social, devenind un exemplu pentru întreaga țară în procesul de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități. Declarația a fost făcută de Florin
TRAFIC RESTRICȚIONAT PE BDUL. CAROL 1 (BDUL. CASTANILOR)
*POLIȚIȘTII DIN TÂRGOVIȘTE, MOBILIZAȚI PENTRU SIGURANȚA PARTICIPANȚILOR LA EVENIMENTUL “CALEA LUMINII”* Astăzi, 9 aprilie a.c., municipiul Târgoviște va găzdui evenimentul religios și cultural „Calea Luminii”, manifestare de tradiție, cu o profundă încărcătură



