Anul acesta a reprezentat o încununare a succeselor obținute de Angelo Andi Petre, proaspăt absolvent de liceu, cu medie generală aproape zece la Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște și admis la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București, la secțiunea olimpici.
La disciplina geografie, Angelo Andi Petre avea deja un renume la nivel național, obținând în perioada liceului, din partea Ministerului Educației Naționale la olimpiadele și concursurile de profil: două premii I, patru premii II și două mențiuni, fiind premiat și pentru consecvența participării la etapa națională (cinci ani consecutivi participant și premiant la Olimpiada Națională de Geografie).
Reușita neegalată până în acest moment în județul Dâmbovița, la această disciplină, o reprezintă trecerea probei de baraj pentru intrarea în lotul României pentru Olimpiada Internațională de Geografie, fiind calificat la Olimpiada Internațională de Geografie pentru Europa Centrală, de Sud și Sud – Est, care a avut loc în Belgrad, Serbia.
În această vără a participat la Belgrad, Serbia, unde cu dedicație, mândrie și efort extraordinar a reprezentat unitatea de învățământ – Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu”, Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița și România, obținând medalia de argint.
Concursul a inclus trei probe, toate în limba engleză: o probă teoretică (scrisă), o probă practică (în teren) şi o probă multimedia. La ediția din acest an, desfășurată la Belgrad, au participat 78 de elevi din 8 țări.
Pasiunea pentru geografie, confirmată în atâtea rânduri prin participarea la o etapă internațională, la toate etapele naționale, dar și prin elaborarea unor lucrări de cercetare geografică prezentate în sesiuni de comunicări și conferințe, se va continua prin parcurgerea, în țara noastră, a cursurilor facultății de profil la care tocmai a fost declarat admis.
Dedicat și consecvent, cu o rezistență la efort extraordinară, o pasiune impresionantă pentru studiu și o capacitate deosebită de observare, descriere și corelare a proceselor și fenomenelor geografice, Angelo Andi Petre ne îndeamnă prin parcursul și succesul său, dar și prin alegerile făcute, să reflectăm la educația pe care o oferim tinerilor noștri, dar și la felul în care putem să spijinim performanța reală, chiar acolo unde se întâmplă.