Noapte
Zi
30 January 2020
2 mins read

Dep. Carmen Holban: “PNL vrea să transforme programele naţionale de sănătate publică într-o afacere de partid”

Ministerul Sănatății a publicat, spre consultare, un proiect de rdonanță de urgență prin care se dorește privatizarea sistemului de sănatate publică, și anume se vrea acces nelimitat al spitalelor private la banii publici destinați programele naționale de sănătate.

Subiectul a stârnit reacții negative numeroase, mai ales din partea opoziției.

Membru în Comisia de Sănatate a Camerei Deputatilor, parlamentarul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, este un oponent al acestui proiect, acesta precizând faptul că nu va fi niciodată de acord și nu va vota niciodată Ordonanța care nu face decât să limiteze accesul bolnavilor cu venituri mici la tratament în favoarea celor cu dare de mână.

”Îmi exprim dezaprobarea totală faţă de intenţia de privatizare a sănătăţii pregătită de guvernul liberal printr-o ordonanţă de urgenţă.

În mod cu totul discriminatoriu, PNL vrea să transforme programele naţionale de sănătate publică într-o afacere de partid prin acordarea accesului egal la bugetul destinat sănătăţii. Astfel, se vor reduce exponenţial şansele pacienţilor de a fi trataţi gratuit în unităţile medicale de stat, aceştia fiind practic obligaţi să achite prestaţiile medicale în sistemul privat. Acest fapt este inacceptabil în opinia mea, deoarece accesul la sănătate este garantat pentru toţi cetăţenii prin Constituţie, iar punerea în aplicare a acestei idei ar favoriza în mod evident oamenii cu venituri mari.

Demersul guvernului PNL este un afront la adresa tuturor românilor, mai ales a celor care trăiesc la limita supravieţuirii.

Proiectul respectiv se traduce prin a lua bani de la pacienţii care nu îşi permit tratamentul medical contra-cost şi a-i transfera către oamenii cu dare de mână, care îşi pot permite oricum tratamente în clinici private, în sistemul de co-plată, respectiv peste suma asigurată de stat. În consecinţă, numărul bolnavilor care vor putea fi tratat gratuit la stat va scădea considerabil, iar aceştia vor fi obligaţi să se trateze contra-cost.

Liberalii doresc astfel să efectueze privatizarea mascată a programelor de sănătate publică şi a celor de urgenţă, fapt ce contravine dreptului la Sănătate garantat de Constituţie pentru toţi cetăţenii. Le transmit celor din guvern că sănătatea este un drept, nu un bun comercial care se obţine doar contra-cost.

Ca membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor nu voi accepta ca bugetul destinat tratamentelor mai costisitoare şi a celor de urgenţă să se împartă între spitalele de stat şi cele private, aşa cum guvernul intenţionează prin aşa-numita privatizare a programelor naţionale de sănătate.

În consecinţă, nu sunt de acord şi nu voi vota legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea Legii privind reforma în sănătate, deoarece accesul unitar a furnizorilor publici şi privaţi la programele naţionale de sănătate bugetate de stat va avea ca efect îngrădirea intereselor pacienţilor şi favorizarea celor bogaţi în detrimentul celor săraci.” precizează deputatul.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

AȚI VĂZUT-O? 

Articolul Urmator

DOICEȘTI: Autospecială a poliției, implicată într-un accident rutier

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele