Noaptea trecută, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului, au observat un conflict între mai multe persoane, intervenind pentru aplanarea acestuia.
Din primele cercetari se pare că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Șerbăneasa, ar fi fost agresat fizic, cu un corp contondent, de un tânăr în vârstă de 19 de ani din Gura Ocniței.
Din primele date, agresorul, după ce a ieșit dintr-un local specializat în jocuri de noroc, a întâlnit victima, a început să o înjure, nu se știe pentru ce motiv, iar la un moment dat l-a lovit cu o bâta în cap.
Persoana vătamată a fost transportata la spital, unde a decedat.
Bănuitul se află în custodia oamenilor legii, la sediul Poliției Moreni.
Cercetările au fost preluate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, suspectul fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor.



