Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită astăzi, 3 februarie a.c., ora 14:00, în fața Parlamentului
Principalul motiv pentru care PSD și UDMR au depus această moțiune este faptul că Executivul a încălcat principiile democrației prin asumarea răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Pentru ca moțiunea să treacă este nevoie de 233 de voturi. La sfârșitul săptămânii trecute, liderul social democraților, Marcel Ciolacu preciza faptul că deja au 232 de voturi :”
Matematic avem 232 de voturi. Am luat o decizie. În cazul în care un parlamentar PSD nu votează moţiunea sau lipseste nemotivat în ziua în care va fi votul o perioadă, respectiv până după alegerile generale, va fi suspendat din PSDva fi suspendat din PSD. Cu alte cuvinte, nu va participa pe listele Partidului Social Democrat la viitoarele alegeri”.
În prezent, există 465 de parlamentari: 198 din partea PSD, PNL are 105 parlamentari, USR are 40, UDMR are 30, Pro România 27, iar PMP 19 parlamentari.
Totodată, ALDE are 19 parlamentari, grupul minorităţilor naţionale este format din 17 parlamentari, iar 13 parlamentari vin din partea independenţilor.
Astfel, în demersul de demitere a Guvernului Orban sunt angrenaţi 232 de parlamentari, din partea PSD, UDMR, dar şi din grupul Forţa Naţională, format din patru parlamenari, printre care Teodor Meleşcanu şi Graţiela Gavrilescu.
Practic, pentru ca moțiunea să treacă ar mai fi nevoie de un singur vot, vot care poate fi dat de minorităţi, de independenți sau din partea Pro România.



