Noapte
Zi
16 April 2020
1 min read

Cum primesc credincioșii lumina şi pâinea sfinţită de Paște

Noi măsuri au fost anunțate de către ministrul Afacerilor de Interne, Marcel Vela, în ceea ce privește modul în care credincioșii vor primi lumina și pâinea sfințită de Paște.
Astfel, s-a renunţat la delegarea poliţiştilor pentru a duce credincioşilor lumină, iar mersul la biserică a fost interzis, Biserica Ordodoxă va coresponda cu enoriaşii doar prin voluntari şi angajaţi clericali.

– slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi a prevederilor din ordonanţele militare fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.
– Pâinea binecuvântată în formă de prescuri, stropită cu aghiasmă şi vin, numită „Paşti”, care va fi sfinţită joi, 16 aprilie, va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi de voluntarii. Acest lucru se va întâmpla vineri, 17 aprilie şi sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 17.00 şi în prima zi de Paşti între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioşilor.
– Sfânta Lumină sosită de la Ierusalim va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum cinci voluntari, sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 20.00.
Astfel, clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari, cu echipament de protecţie, mască şi mănuşi, în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi ca semn distinctiv banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu data de identificare ştampilat de parohie
– Credincioşii vor primi Paştele sau – sâmbătă seara şi sâmbătă noaptea – Sfânta Lumină, din pragul casei ori de la fereastră fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale (blocuri – n.r.) acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie, mască şi mănuşi.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

RECOMANDĂRI PRIVIND CONDUITA DE PREVENȚIE ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE

Articolul Urmator

CORBII MARI: A circulat cu o declarație falsă, însă a fost descoperit de polițisti

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele