Noapte
Zi
17 April 2020
1 min read

Din cauza secetei, CATD recomandă flosirea apei doar în scop potabil și menajer

În contextul actual al situaţiei de urgenţă declarată la nivel naţional de Preşedintele României prin Decretul nr.195/2020, ca urmare a pandemiei mondiale COVID-19 şi ţinând cont de prevederile art.9 (2) din OUG nr.1/1999 privind starea de urgenţă, care obligă conducătorii autorităţilor publice de a lua orice măsuri în vederea asigurării continuităţii serviciilor esenţiale pentru populaţie, servicii printre care se numară şi serviciul de alimentare cu apă, vă informăm că, la nivelul judeţului Dâmboviţa, ne confruntăm cu o reducere constantă a debitelor de apă ale sursei cauzată de secetă, fenomen natural pe care nu îl putem preveni şi nici stopa.

Astfel, pentru a preveni o funcţionare defectuoasă a serviciului de alimentare cu apă cauzată de secetă, vă recomandăm ca pentru o bună gestionare a resurselor de apă să utilizaţi apa potabilă distribuită prin sistemele de alimentare cu apă numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer.

Va învederăm faptul că există riscul furnizarii apei potabile în sistem discontinuu (cu program) în situaţia nerespectării recomandărilor de mai sus (folosirea şi utilizarea apei potabile doar în scop potabil şi menajer) şi a continuării scăderii debitelor de apă cauzată de secetă.

Legislaţia relevantă ce susţine demersul nestru este reprodusă în Ordinul 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, articolele 5 şi 22.

Vă mulţumim pentru întelegere şi sprijin şi vă asigurăm de întreaga noastră implicare în gestionarea situaţiei apărute!- Comunicat de presă Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Peste 100 de sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor de circulație 

Articolul Urmator

RĂCARI: Pacienții infectați cu COVID 19, internați la Târgoviște și Pucioasa 

Ultimele Articole

  Centru de îngrijiri paliative, la Moreni

Administrația locală din Moreni pune accentul pe dezvoltarea infrastructurii de sănătate prin construirea unui Centru de îngrijiri paliative, parte a spitalului municipal. Astfel, astăzi a fost semnat contractul de execuție lucrări, investiție
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele