Noapte
Zi
19 May 2020
1 min read

Țigările mentolate, scoase de pe piață

Începând cu data de 20 mai tutunul cu diferite arome sau tigările mentolate nu se vor mai găsi la vânzare. Potrivit statisticilor, în România există 4,2 de milioane de adulţi fumători, iar 16 % dintre aceştia fumează ţigări mentolate. Retragerea acestui fel de țigări de pe piață se face ca urmare a unei directive europene ce a fost transpusă în legea 201 din 2016.

Reprezentanţii unei companii de tutun susţin că în urma acestei măsuri s-ar putea să crească contrabanda cu astfel de produse fabricate în ţările vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Tot aceștia susțin faptul că retragerea acestor produse de pe piață a fost îngreunată din cauza stării de urgenţă şi acum de cea de alertă, ceea ce a făcut ca multe magazine să fi fost închise iar recuperarea mărfii să se realizeze mai greu. De asemenea, companiile din domeniu vor ca perioada în care ar putea să retragă pachetele ar trebui extinsă cu câteva săptămâni, mai ales în situaţia în care va fi solicitată returnarea accizelor plătite la buget pentru produsele retrase de pe piaţă ca efect al legii.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

S-a stins din viață montaniardul Viorel Nicolescu!

Articolul Urmator

Peste 200 de locuri de muncă disponibile prin AJOFM Dâmbovița

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele