Noapte
Zi
24 June 2020
1 min read

Dep. Corneliu Ștefan, semnal de alarmă privind liberalizarea pieței gazelor naturale

Deputatul Corneliu Ștefan, președintele Partidului Social Democrat, Organizația Dâmbovița, atrage aduce în discuție subiecul legat de liberalizarea pieței gazelor naturale. Potrivit parlamentarului, începând de săptămâna viitoare, de la 1 iulie, definirea consumatorului nu va mai fi posibilă.

“De la 1 Iulie 2020 piaţa gazelor se liberalizează. Acelaşi lucru o să se întâmple şi cu piaţa energiei electrice de la 1 ianuarie 2021.

Am atras atenţia Guvernului Orban, împreună cu colegii PSD din Parlamentul României, că se comite o mare greşeală prin faptul că, până la această dată, nu au fost definiţi consumatorii vulnerabili. După data de 1 iunie, statul nu se mai poate implica în stabilirea preţurilor la gaze sau la energie electrică, dar poate interveni, acum şi doar dacă se doreşte, în idendificarea consumatorilor care pot fi afectaţi de liberalizarea preţurilor.

Consumatorii vulnerabili se stabilesc înainte de liberalizare tocmai pentru a se putea acţiona în interesul românilor care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse, se află în risc de marginalizare socială și care, pentru prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecție socială, inclusiv de natură financiară.

Protejarea clienţilor şi luarea unor măsuri de protecție socială trebuie luate înainte de 1 iulie, mai ales în contextul generat de COVID-19 când milioane de români sunt afectați de criza economică provocată de această pandemie.

Teoretic vorbind, preţul resimţit de români la plata facturii de gaze ar trebui să scadă, însă nimeni nu garantează acest lucru. Lipsa de informare a consumatorului, precum şi nedefinirea consumatorului vulnerabil ar putea duce la situaţii în care românii să nu îşi mai poată achite facturile la gaze sau energie electrică.

România trebuie să aplice politicile europene care protejează cetăţenii împotriva sărăciei energetice, sociale sau să prevadă un mixt de măsuri care trebuie să cuprindă criterii de eligibilitate, ajutoare de încălzire, vouchere, alocație temporară astfel încât liberalizarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică să nu fie suportată de cei mai vulnerabili dintre noi.” a precizează Corneliu Ștefan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Elev eliminat de la proba de matematică a Bacalaureatului

Articolul Urmator

Din neatenție, risca să ajungă cu mașina într-un heleșteu (VIDEO) 

Ultimele Articole

Baza Sportivă Morteni se apropie de finalizare

După aproape patru ani de muncă susținută, proiectul privind modernizarea Bazei Sportive Morteni se află în faza finală de execuție. În curând, acest obiectiv important pentru comunitate va fi dotat cu vestiare
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele