Noapte
Zi
23 June 2020
1 min read

TÂRGOVIȘTE: În intervalul 24 iunie-1 iulie, se deschid grădinițele

Și la nivelul municipiului Târgoviște, începând de mâine, 24 iunie a.c., grădinițele își vor deschide porțile pentru cei mici. Administrația locală a luat toate măsurile de protecție pentru ca activitatea să poată fi reluată, dar mai ales să se desfășoare în cele mai bune și sigure condiții.

“Mâine se deschide Grădiniţa Nr. 1, Nr. 9, Nr. 14, 15 şi 16. Pe 25 se deschide Grădiniţa Nr.13, pe 29 Grădiniţa Nr. 2, iar pe 1 iulie Grădiniţa Nr. 3. Aşadar, în intervalul 24 iunie –  1 iulie se vor deschide grădiniţele astfel încât copiii să poată beneficia de activitatea educaţională realizată la nivelul grădiniţelor din municipiul Târgovişte. Precizăm că decizia de a deschide aceste unităţi de învăţământ preşcolar nu a aparţinut, ca dată, administraţiei publice locale, bineînţeles că noi am făcut tot ceea ce am putut pentru ca aceste unităţi de învăţământ să beneficieze de tot ceea ce este necesar în contextul pandemiei de COVID – 19. De-a lungul ultimelor săptămâni am asigurat dezinfectanţi, dispenser şi tot ceea ce înseamnă fonduri necesare dezinfectării şi pregătirii unităţilor de învăţământ pentru primirea copiilor, într-un context epidemiologic deloc uşor în acest moment şi mai ales în contextul în care, în judeţul Dâmboviţa, apar tot mai multe cazuri de coronavirus.” precizează primarul Cristian Stan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

DÂMBOVIȚA: Cod Portocaliu și Cod Galben de ploi și grindină! VEZI ZONELE VIZATE! 

Articolul Urmator

Semnal de alarmă tras de către Al.Oprea, președinte CJD:”Cazurile de COVID 19 cresc alarmant, nu vom mai avea locuri pentru internări”

Ultimele Articole

Baza Sportivă Morteni se apropie de finalizare

După aproape patru ani de muncă susținută, proiectul privind modernizarea Bazei Sportive Morteni se află în faza finală de execuție. În curând, acest obiectiv important pentru comunitate va fi dotat cu vestiare
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele