Noapte
Zi
2 July 2020
2 mins read

Cosmin Ionuț Stana este candidatul PSD pentru primăria Doicești

La începutul acestei săptămâni, Partidul Social Democrat Organizația Dâmbovița a început campania de prezentare a candidaților pentru alegerile locale din toamna acestui an. Astfel, pentru primaria comunei Doicești va candida Cosmin Ionuț Stana, angajat al unității administrativ teritoriale încă din anul 2007. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a făcut o prezentare a proiectelor care se derulează în acest moment la nivelul administrației publice locale Doicești, proiecte pe care le cunoaște și la care a lucrat.

„În ultimii patru ani am avut investiții, unele se află în implementare, în valoare de 157 miliarde lei vechi. Am finalizat două obiective de investiții, unul pe fonduri europene, modernizare strada Constantin Brâncoveanu, în lungime de 110 metri, cu  o valoare de 1,1 milioane lei, în zona Dolani, iar al doilea obiectiv de investiții în rețeaua de drumuri este modernizare străzi în comuna Doicești, etapa a doua, obiectiv de investiții derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu o valoare de 3,27 milioane lei, cu o lungime de 4,476 kilometri.

Un alt obiectiv de investiții Doicești îl reprezintă modernizare străzi în comuna Doicești, proiect în asociere cu Consiliul Județean, în valoare de 4,27 miliarde lei vechi. La acest proiect deocamdată s-au sistat lucrările deoarece firma constructoare trebuie să aducă un număr de 77 de capace de canalizare, avem promisiunea de la constructori că în maxim două săptămâni le vor aduce și se vor apuca de treabă pentru a finaliza și această investiție.

De altfel, lucrăm și la podul peste râul Ialomița, proiect derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu o valoare de 6,27 milioane lei, proiect pe care o să-l finalizăm anul acesta. “

De asemenea, candidatul PSD la Primăria Doicești, Cosmin Petruț Stana, face un apel către locuitorii din Doicești, pe care îi invită să se alăture „echipei” sale și împreună să schimbe în bine imaginea localității, „Trebuie să aducem comuna la un nivel superior, la standarde europene. (…).

Niciodată nu poți spune că ai totul într-o comună, de fiecare apar lucruri noi ce trebuie rezolvate… De aceea fac încă o dată apel la locuitorii comunei Doicești să ne acorde încrederea, atât mie cât și echipei mele de consilieri locali, ca împreună să putem face lucruri frumoase și să dezvoltăm comuna. Cu siguranță voi continua obiectivele de investiții în viitor, mă voi axa în continuare pe rețeaua de drumuri, rețeaua școlară, înfrumusețarea comunei. Mă voi concentra pe fiecare zonă a comunei, pe zona Dolani, zona Cartier Colonie și zona sat Doicești. Trebuie să aducem comuna la un nivel superior, la un nivel de standarde europene”, a adăugat Stana.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

APIA Dâmbovița a plătit în totalitate cererile depuse pentru campania 2019

Articolul Urmator

Conducerea cofetăriilor Happy Day, lămuriri privind infectarea personalui cu COVID 19

Ultimele Articole

Baza Sportivă Morteni se apropie de finalizare

După aproape patru ani de muncă susținută, proiectul privind modernizarea Bazei Sportive Morteni se află în faza finală de execuție. În curând, acest obiectiv important pentru comunitate va fi dotat cu vestiare
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele