În cadrul unei conferințe de presă desfășurată în această seară la sediul PSD Dâmbovița, președintele Corneliu Ștefan i-a cerut, în mod public, demisia prefectului Aurelian Popa. Potrivit lui Ștefan, Popa este”agentul electoral al Partidului Național Liberal” în teritoriu și încearcă să racoleze primarii social democrați. Un exemplu în acest sens este îl reprezintă edilul comunei Costeștii din Vale, Toma Matei, care, zilele trecute s-a a renunțat ls PSD și s-a înscris în PNL.
“Îi cer demisia domnului prefect Popa Aurelian pentru că, brusc, a devenit agentul electoral al PNL Dâmbovița și încalcă orice lege din România, el fiind înalt funcționar public. Domnule prefect, dacă aveti onoare dați-vă demisia, lasați-i pe colegii mei din PSD în pace și nu mai acționați la impulsuri din partea PNL.” , a precizat Corneliu Ștefan.