”Pentru că sunt un om al locului, pentru că Ocnița este și casa mea, vreau să le ofer locuitorilor de aici un trai civilizat, echilibrat, o viață într-o comunitate modernă. Vin în fața dumneavoastră cu proiecte și cu o viziune clară pentru dezvoltarea comunei, vin în fața dumneavoastră cu promisiuni, nu vorbe.
Dacă voi câștiga alegerile din data de 27 septembrie pentru primăria Ocnița, voi face din fiecare proiect o prioritate, voi fi receptiv la toate problemele și doleanțele cetățenilor, pentru că, până la urmă, asta înseamnă să conduci o administrație publică, să pui interesul și binele locuitorilor pe primul loc.
Pentru început aș vrea să mă axez pe domeniul care ține de utilități, și anume să extind rețeaua de gaze naturale și să o introduc pe cea de canalizare. Următorul pas ar fi asfaltarea drumurilor de interes local, pietruirea și întreținerea drumurilor agricole, dar și amenajarea parcării din centrul comunei, ceea ce ar ridica nivelul de siguranță al elevilor în momentul în care vin sau pleacă de la orele de curs. Pentru că am amintit de centrul comunei, un proiect pe care doresc să îl implementez ar fi acela ca această zonă să fie modernizată, să fie dotată cu bănci, să fie construite alei, să fie un spațiu pentru petrecerea timpului.
În domeniul educației îmi doresc reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale Ocnița astfel încât elevii să beneficieze de tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea activităților în cele mai bune condiții, la standarde ridicate. Acesta ar putea fi un început bun pentru a stopa migrarea elevilor către unitățile școlare din municipiul Târgoviște. De asemenea, doresc și înființarea unui afterschool, pentru că există numeroase familii în care părinții lucrează până târziu, iar cei mici trebuie să rămână în grija cuiva, să fie în siguranță. Tot la acest capitol voi construi o sală de sport multifuncțională, dar și amenajarea unui parc public de agrement cu locuri de joacă și spații verzi. Totodată, voi iniția și derula programe în parteneriate cu societăți private pentru recompensarea elevilor care au obținut rezultate deosebite la învățătură, iar pentru cei care nu au posibilitatea de a frecventa orele de curs vom găsi soluții în vederea stopării abandonului școlar.
Am în plan introducerea de WI-FI, internet gratuit în toată comuna prin intermediul programului WiFi4EU.
Un al obiectiv ar fi acela al modernizării dispensarului medical și ca o primă urgență ar fi aceea a montării unei centrale termice.
Acestea sunt numai câteva dintre proiectele cu care vin în fața dumneavoastră, în fața alegătorilor, fiind convins că numai împreună putem reuși să aducem un suflu nou și o altă viziune pentru comuna Ocnița„- precizează DANIEL DRĂGOI.



