Daniel Drăgoi, candidatul Partidului Național Liberal pentru primăria comunei Ocnița, a fost cel care a încheiat etapa de depunere a dosarelor pentru alegerile locale din zona Moreni.
Alături de Drăgoi, ca de altfel alături de fiecare candidat, la eveniment a fost prezent și Gabriel Grozavu, prim-vicepreședinte al PNL Dâmbovița și coordonator politic zonal.
”Așa cum am procedat și până acum, am ținut să fiu prezent și astăzi la ultima depunere de candidatură pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local în comuna Ocnița. Ultima, dar va fi cea dintâi. Am mare încredere în candidatul nostru Daniel Drăgoi, mare încredere în echipa sa, având în vedere că împreună cu candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița Sorin Ion fața comunei Ocnița se va schimba. Mult succes în cursa electorală„, – a transmis Gabriel Grozavu, prim vicepreședinte PNL Dâmbovița.

„Astăzi am depus candidatura pentru primăria comunei Ocnița. Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare și suținere. Timp de 4 ani am fost viceprimar al acestei comune, drept pentru care cunosc foarte bine nevoile locuitorilor. Împreună cu echipa mea de consilieri, cu sprijinul comunității vom duce toate proiecte la bun sfârșit, vom implementa altele noi, proiecte care să ducă la dezvoltare. Voi fi un primar al tuturor cetățenilor„- Daniel Drăgoi candidat PNL.



