Prezent astăzi la Târgoviște, Virgil Guran, președintele Partidului Național Liberal Dâmbovița și consilier în cancelaria primului ministru, a făcut o prezentare a stadiului în care se află două dintre marile proiecte pe infrastructură rutieră din județ, și anume :modernizarea și lărgirea la patru benzi pe DN71 și drumul expres Ploiești-centura ocolitoare a orașului Găești.
„Când am venit în Dâmbovița, drumurile naționale care erau în proiect de vreo 12 ani erau la pământ referitor la stadiul autorizărilor. Cu alte cuvinte, nu se făcea nimic, se bătea pasul pe loc. Eu am atras atenția celor de la CNAIR, chiar dacă unii sunt numiți de când am venit noi, le voi cere demisia foarte clar și oficial dacă nu se țin de ceea ce au discutat cu mine. În acest moment, DN 7, s-a amânat licitația pentru proiectare și execuție care trebuia să fie pe 29 iulie până pe 14 august. Sper să fie în regulă și să se țină de această dată licitația, dar nu-i slăbesc până nu se rezolvă. Încercăm să schimbăm prin ordonanță și anumite legi care împietează desfășurarea licitațiilor și începerea lucrărilor. Pentru DN 71 sper să se adjudece proiectarea și execuția pentru 4 benzi Bâldana-Târgoviște și modernizare până la Sinaia și sper să fie adjudecat până în luna noiembrie. Lucrurile acestea se pot întâmpla, dacă nu încep iar contestațiile care nu fac altceva decât să mai prelungească vreo 3 luni adjudecarea. Referitor la DN 72, adică drumul expres Ploiești-centura Găești, a avut loc licitația, au rămas două firme, s-a adjudecat, au 12 zile posibilitatea să mai facă contestații. Dacă nu se fac contestații, pe 25 august se va semna contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectare.
De asemenea, Guran a făcut precizări și în ceea ce privește proiectul de apă și canal din Dâmbovița, din punctul său de vedere, în momentul de față acesta fiind un proiect ratat. Guran a mai spus că a făcut toate diligențele, a avut discuții pentru a primi inclusiv sprijin de la Bruxelles pentru o derogare.
Proiectul apă canal, care în momentul de față, prin priceperea celor care conduc, și mă refer aici la acționarul principal Primăria Târgoviște, au ratat acest proiect. Până la 1 septembrie, trebuia finalizat și semnat. Este vorba despre peste 340 de milioane de euro, deocamdată, au luat bani doar consultanții, și acolo va trebui văzut ce firme sunt acestea, dacă și-au făcut sau nu treaba. Deci, vă anunț că proiectul este ratat la acest moment. Am mers la ministrul Fondurilor Europene, la europarlamentarii nostri care au relații foarte bune la Bruxelles și sunt convins că obținem o derogare. Am intervenit pe care oficială, prin prisma funcției pe care o am, prin premier și vom obține o prelungire cu monitorizarea noastră pentru a rezolva acest proiect”, a adăugat Virgil Guran.
Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, despre demersurile pentru deblocarea a trei mari proiecte din județ
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Miros puternic de gaz într-un bloc din Găești! 16 persoane au fost evacuate
În jurul orei 12:09, pompierii au fost solicitați să intervină în orașul Găești, pe strada Cuza Vodă, în urma sesizării unui miros de gaz într-un imobil de locuințe. La fața locului acționează
Spectacol de balet și dans contemporan, la Casa de Cultura din Găești
Pe data de 15 martie 2026, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești, ora 10:00, va avea loc prima ediție a evenimentului „Gala Primăverii”. Eleve ale Clasei de Balet, din
ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENI! Primăria Morteni începe eliberarea adeverințelor APIA
Începând cu data de 16.03.2026, cetățenii sunt aşteptați la sediul primăriei comunei Morteni pentru eliberarea adeverințelor APΙΑ. Documente necesare: – copie carte de identitate -documente de proprietate ale terenurilor -copie CUI (pentru
Un autoturism a fost lovit de tren în satul Voia, comuna Crângurile
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin în comuna Crângurile, satul Voia, în urma unui accident feroviar produs între un tren de călători și un autoturism. La fața locului au fost mobilizate
Investiție de 30 de milioane de lei pentru reabilitarea Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște
Una dintre cele mai vechi unități de învățământ din Târgoviște, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, urmează să fie reabilitată printr-un proiect de aproximativ 30 de milioane de lei. Investiția vizează modernizarea clădirii, eficientizarea



