Noapte
Zi
14 September 2020
1 min read

Bienala concurs de artă plastică “Gheorghe Petrașcu” a ajuns la ediția a XV-a

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, organizează anul acesta, a XV – a ediţie a Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”.

Pictorul Gheorghe Petrașcu a ales să își stabilească atelierul la Târgoviște o perioadă considerabilă din viață (din 1923 până în 1943, când se îmbolnăvește și nu mai poate lucra), atras de pitorescul și atmosfera patriarhală a orașului. Importanța și renumele de mare colorist al lui Gheorghe Petrașcu s-au conturat încă din timpul vieții, fapt ce i-a permis să se dedice în special artei sale (pictura și gravura), care, în perioada târgovișteană, de altfel și cea mai fertilă din punctul de vedere al creației, a atins cel mai înalt grad de execuție, plasticitate și expresie, reprezentând maturitatea artistică a pictorului. Toți acești factori au dus la recunoașterea meritelor artistice de către Academia Română care, la 1 iunie 1936, îl alege membru, acesta fiind primul pictor român academician. Astfel, prin numele artistului pe care îl poartă, Bienala de Artă Plastică „Gheorghe Petrașcu” încearcă să reînvie ambianța și fervoarea artistică pe care a avut-o Târgoviștea în perioada interbelică și  în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial.

IMG-20200914-WA0006

Concursul este deschis membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din România şi Republica Moldova, studenţilor (ultimul an, masterat) şi absolvenţilor Academiilor de Artă care pot participa cu cel mult două lucrări:

• PICTURĂ – lucrări, cu dimensiunea maximă de 100 x 100 cm, încadrate şi cu sistem de prindere;

• SCULPTURĂ – material definitiv, dimensiunea maximă 100 cm.

Artiştii pot trimite lucrările prin poştă, până la data de 26.10.2020, data poştei / curierului.

Tema concursului este liberă, iar participarea este gratuită. Se vor acorda trei premii, patru menţiuni şi un premiu special, valoarea totală a acestor fiind de 15.000 lei.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 31.01.2021.

Relații suplimentare se pot obţine de la muzeograf Maria Neacșu, tel. 0736.394.086.

Regulamentul bienalei şi formularul de participare pot fi descarcate de la urmatoarea adresa: http://www.muzee-dambovitene.ro/index.php/stiri-si-evenimente/503-bienala-concurs-de-arta-plastica-gheorghe-petrascu-editia-a-xv-a-2020

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

DSV Dâmbovița, precizări privind pesta porcină de la Dărmănești

Articolul Urmator

TÂRGOVIȘTE: Primul autobuz Mercedes Cytaro Hibrid va circula în municipiu în luna noiembrie

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele