Noapte
Zi
21 September 2020
1 min read

Dep. PSD Dâmbovița, Carmen Holban:”Societatea românească are imperioasă nevoie de pace pentru a câştiga bătălia cu pandemia coronavirusului”

“Sunt convinsă că, pe lângă sănătate, indispensabilă în această perioadă a pandemiei cu noul coronavirus, societatea românească are mare nevoie astăzi şi de pace. Sufletească, spirituală, socială, inclusiv politică!

La 21 septembrie este celebrată Ziua mondială a păcii, promovată de Naţiunile Unite şi stabilită, în 1981, prin Rezoluţia 36/67, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, fiind dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul naţiunilor şi popoarelor, cât şi între ele.Este important să fim alături de milioanele de oameni din întreaga lume, care suferă din cauza impactului devastator al violenţei şi al conflictelor, să ne împărtăşim ideile şi planurile pentru a-i ajuta şi a-i sprijini pe cei care, în prezent, au mare nevoie.Consider că numărul impresionant al deceselor din cauza COVID-19 reprezintă un motiv suficient pentru ca orice alt război şi conflict să înceteze la nivel mondial, indiferent care sunt motivele acestora, deoarece întreaga planetă se află în lupta împotriva stopării coronavirusului, o bătălie pentru viaţă, care deja şi-a luat un tribut prea mare. În aceste condiţii, avem nevoie de o responsabilitate colectivă pentru a solicita încetarea actelor de cruzime şi brutalitate, trebuie să determinăm toate părţile aflate în conflict să depună armele.Pandemia abătută peste planeta noastră dă un nou sens obiectivului de menţinere a păcii, iar acest deziderat trebuie intensificat prin parteneriatele existente între guverne, societatea civilă, sectorul privat, grupurile religioase şi toţi cei care împărtăşesc ideea. Toţi aceşti parteneri au un rol decisiv de jucat în promovarea progresului social, a protecţiei mediului şi crearea unei lumi stabile şi paşnice.În concluzie, Ziua Internaţională a Păcii, sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie, depăşeşte conotaţia iniţială de zi dedicată păcii, într-o lume în care, din păcate, războaiele şi violenţa sunt factori perturbatori în multe locuri.” DECLARAȚIE DE PRESĂ DEPUTAT PSD DÂMBOVIȚA CARMEN HOLBAN.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

CORBII MARI: Contracandidații primarului Ionuț Bănică fie au probleme cu legea, fie promit proiecte pe care nu le-au votat în ședințele de Consiliu Local

Articolul Urmator

GĂEȘTI: Pasajul peste calea ferata va intra în reabilitare!
VEZI AICI pe ce rute va fi redirecționat raficul rutier! 

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele