Pe data de 1 septembrie a.c., Ministerul Educației și Cercetării a publicat ghidurile care cuprind măsurile ce privesc organizarea și desfășurarea cursurilor în unitățile de învățământ în contextul pandemiei de COVID 19.
„Ghidurile au fost concepute pentru toate nivelurile de învățământ, prin raportare la particularitățile fiecăruia în parte: învățământ preșcolar, învățământ primar, gimnazial și liceal, învățământ vocațional, învățământul special, respectiv învățământ profesional și tehnic.
Prin aceste ghiduri Ministerul Educației și Cercetării vine în sprijinul decidenților de la nivel local/județean și al cadrelor didactice, în vederea planificării deschiderii anului școlar 2020-2021 în condiții de siguranță pentru toți preșcolarii, elevii și pentru întregul personal al unităților de învățământ.
În același timp, ghidurile propun repere pentru crearea, în unitățile de învățământ preuniversitar, a unui mediu sigur și favorizant pentru învățare relevantă și oferă modalități de colaborare la nivelul comunității locale, pentru a găsi soluții dinamice de lucru în acord cu provocările contextului pandemic. Materialele prevăd recomandări de selectare și organizare a scenariilor, de aplicare a acestora, precum și de organizare a orarului.
Fiecare scenariu posibil este prezentat din perspectiva măsurilor necesare și a impactului asupra curriculumului, a resurselor, a orarului, a evaluării, a modului de colaborare în echipa pedagogică, a interacțiunii cu profesorii, cu elevii și părinții și măsuri destinate siguranței sanitare.„, transmite ministrul.
Toate ghidurile sunt concepute și cuprind activități potrivite celor trei scenarii :verde, galben și roșu, și se pot consulta pe platforma educatiacontinua.edu.ro.
• Ghid pentru învățământ preșcolar
• Ghid pentru învățământul primar
• Ghid pentru învățământul gimnazial și liceal
• Ghid pentru învățământul profesional și tehnic
• Ghid pentru învățământul special
• Ghid pentru învățământul vocațional
SCENARIUL VERDE
Este varianta în care mai puţin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu COVID-19, în ultimele 14 zile.
SCENARIU GALBEN
Scenariul galben, cu risc mediu, presupune între 1 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile.
În acest caz, prioritate să meargă la şcoală vor avea preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.
SCENARIUL ROȘU
Scenariul roșu înseamnă că într-o localitate sunt mai mult de trei persoane depistate pozitiv la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
În acest caz, şcoala se închide de tot, iar orele se vor face online.



