“Nepăsarea este adevărata ideologie a candidatului Sorin Ion.
După ce a pierdut toată vara umblând după voturi și iluzii, începutul școlii îl găsește fără nici o soluție la pericolul epidemiei de COVID în școli.
Mai sunt doar 4 zile până la începutul anului şcolar, iar temerile legate de pandemie cresc și în rândul elevilor şi părinţilor, dar şi printre profesori. Cei mici ar fi trebuit să fie instruiţi din timp de părinţi să respecte regulile de igienă, dar nici părinții nu au primit nici un sfat de la Inspectoratul Școlar. Responsabilul cu educația dâmbovițeană e în campanie, zilnic, de la 9 la 18.
Pe acest fond de inconștientă nepăsare, ONG-urile şi sindicatele din educaţie atrag atenţia că şcolile pot deveni foarte uşor focare de infecţie.
Ca o dovadă de responsabilitate, PSD oferă inspectorului șef, Sorin Ion, cu titlu gratuit, un prim lot de 10.000 (zece mii) de măști pentru ca acesta să le distribui pentru protecția copiilor și a cadrelor didactice din școlile dâmbovițene.
Nepăsarea lui Sorin Ion nu poate fi transformată în fapt-divers.
Iar dacă pentru unii, siguranța copiilor și a cadrelor didactice este mult mai puțin importantă decât organizarea alegerilor, pentru noi este prioritară.
De aceea, PSD DB face un apel la responsabilitate și tragem un semnal de alarmă: NU VĂ JUCAȚI CU SĂNĂTATEA COPIILOR,DLE. SORIN ION! “- COMUNICAT DE PRESĂ PSD DÂMBOVIȚA



