Noapte
Zi
13 September 2020
1 min read

Școala de la Valea Voievozilor este pregătită pentru a-și primi elevii

150 de elevii și cadrele didactice încep mâine școala în casă nouă. Unitatea de învățământ din Valea Voievozilor, comuna Răzvad, a fost reabilitată și schimbată radical pentru ca procesul educațional să se desfășoare în cele mai bune condiții.

Început de administrația locală în anul 2018, cu finanațare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, proiectul de reabilitare, modernizare și dotare al școlii de la Valea Voievozilor a vizat lucrări complexe, atât la exterior, dar mai ales la interior, lucrări ce au presupus schimbări majore ale sălilor de curs.

„Cu puține cuvinte, vă spun că astăzi ca, în mod simbolic, am inaugurat Școala Valea Voievozilor.
Sunt convins că atât copiii cât și cadrele didactice se vor bucura de noile condiții!
Ca în fiecare an, copiii vor găsi curățenie, rechizite dar și noi măsuri de siguranță împotriva COVID-19. Ne ținem de cuvânt și asta se vede în fiecare zi.„, precizează primarulcomunei Răzvad, Emanuel Spătaru.

IMG-20200913-WA0018

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Unitățile de învățământ din Dărmănești sunt pregătite pentru începerea anului școlar

Articolul Urmator

SFÂNTA CRUCE – SEMN AL ÎNVIERII ȘI AL BIRUINȚEI!

Ultimele Articole

TITU: S-a redeschis Piața 1 Mai

După două săptămâni în care primăria Titu a desfășurat numeroase activități de renovare și reamenajare, Piața 1 Mai a fost redeschisă comercianților astfel încât aceștia să-și poată desfășura activitatea într-un mediu curat
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele