Clădire simbol a municipiuui Târgoviște, Cinematograful Independența, în scurt timp, își va recăpăta farmecul de altă dată. Mulți ani lăsată în paragină, clădirea a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare pe care administrația publică locală o va transforma într-un centru multifuncțional.
În acest moment, potrivit edilului Cristian Stan 80% din stadiul fizic al lucrărilor este realizat.
„Lucrările de amenajare la Cinematograful Independența sunt în pină desfășurare, lucrări deja alflate într-un stadiu avansat. S-a montat în mare parte mocheta, s-au montat scaunele. Se lucrează totodat la fațadă, la terasă, la holuri, suntem foarte aproape de finalul unui proiect prin care o pată pe obrazul municipiului Târgoviște va fi ștearsă. Discutăm de o investiție de aproximativ 8 milioane de lei finanțată prin Compania Națională de Investiți, realizată de primăria Târgoviște. Suntem undeva la pete 80% din ceea ce înseamnă progresul fizic al acestui proiect și sunt convins că această clădire simbol a municipiului va arăta foarte bine și va întregi investițiile pe care administrația publică locală le realizează în zona centrală a municipiului.„, a precizat primarul municipiului Cristian Stan.
TÂRGOVIȘTE: 80% din proiectul de reabilitare a Cinematografului Independența este realizat
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Spectacol de balet și dans contemporan, la Casa de Cultura din Găești
Pe data de 15 martie 2026, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești, ora 10:00, va avea loc prima ediție a evenimentului „Gala Primăverii”. Eleve ale Clasei de Balet, din
ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENI! Primăria Morteni începe eliberarea adeverințelor APIA
Începând cu data de 16.03.2026, cetățenii sunt aşteptați la sediul primăriei comunei Morteni pentru eliberarea adeverințelor APΙΑ. Documente necesare: – copie carte de identitate -documente de proprietate ale terenurilor -copie CUI (pentru
Un autoturism a fost lovit de tren în satul Voia, comuna Crângurile
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin în comuna Crângurile, satul Voia, în urma unui accident feroviar produs între un tren de călători și un autoturism. La fața locului au fost mobilizate
Investiție de 30 de milioane de lei pentru reabilitarea Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște
Una dintre cele mai vechi unități de învățământ din Târgoviște, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, urmează să fie reabilitată printr-un proiect de aproximativ 30 de milioane de lei. Investiția vizează modernizarea clădirii, eficientizarea
Lucrări de amenajare șanțuri pluviale și acces către proprietăți, la Crângurile de Jos
Primăvara a sosit, iar odată cu ea administrația locală a comunei Crângurile continuă proiectele de dezvoltare destinate comunității. De acestă dată, în Crângurile de Jos, unde au început lucrările pentru realizarea șanțurilor








