Noapte
Zi
28 October 2020
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Lucrările la parcul din zona UM Gară continuă

În zona fostei Unități Militare de la Gară, primăria Târgoviște are în derulare un proiect care vizează construirea unei zone de recreere care se întinde pe o suprafață de peste 16.000 mp.

Pe mai mult de 80% din spațiu se va amenaja spațiu verde, iar în plus se va amenaja o piațetă, o fântână arteziană, loc de joacă, zonă de fitness, o bibliotecă în aer liber, dar și piste pentru bicicliști.

Deja s-a început plantarea arborilor, în jur de 500, din specii rășinoase și foioase, zone cu flori, spațiul verde urmând să cuprindă și zone cu vegetație bogată și peluze care vor putea  fi folosite ca locuri de picnic.

Sistemul automat de irigații este aproape finalizat, iar iluminatul ambiental se va realiza cu stâlpi de iluminat și corpuri LED,  iluminatul decorativ va presupune bolarzi și proiectoare.

De asemenea, vor fi amplasate cismele și toalete, bănci, coșuri de gunoi, rastele și o statie de biciclete.

 Valoarea investitiei este de 7.080.721,49 lei, inclusiv TVA, sursa de finantarea fiind asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, lucrările urmând a fi fibalizate cât mai curând.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

(VIDEO) Percheziții în Dâmbovița și Argeș la suspecți de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază și protecție. Prejudiciul estimat este de peste 4 milioane de euro

Articolul Urmator

ATENȚIE: Se întrerupe apa furnizarea apei în mai multe localități dâmbovițene

Ultimele Articole

Apelul fals la 112 pune în pericol vieți! Sună responsabil

Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, desfășoară, la nivel național, campania de conștientizare în rândul beneficiarilor minori și adulți

Dâmbovița, din nou, sub avertizare de caniculă

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ  COD GALBEN Interval de valabilitate: 19 iulie Fenomene vizate: val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat Valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat în județul
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele