Președinte ales al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a precizat faptul că printre primele lucruri pe care le va face după ce va prelua conducerea instituției va fi efectuarea unei evaluări a angajaților și o reorganizare a structurilor. Potrivit acestuia, există numeroși funcționari care nu își îndeplinesc sarcinile cuprinse în fișa postului.
„În primul rând, așa cum am mai precizat, suntem determinați să punem în aplicare Master Planul pe care l-am propus dâmbovițenilor. În al doilea rând, și îmi asum, voi avea o discuție cu toți angajații Consiliului Județean Dâmbovița și vom face împreună cu echipa noastră o reorganizare a instituției. Astăzi, cea mai emblematică instituție a județului, eu nu o văd, nu este la un nivel la care ar trebui să fie.
Vom continua toate proiectele care sunt în acest moment în derulare la nivelul Consiliului Județean, dar vom avea și altele menite să aducă dezvoltarea județului.
Am vorbit despre o administrație suplă, am vorbit despre digitalizarea Consiliului Județean Dâmbovița , am vorbit despre proiecte pe care noi vrem să le implementăm. Sunt foarte mulți funcționari astăzi la nivelul Consiliului Județean care efectiv nu cred că-și îndeplinesc atribuțiile din fișa postului și, din punctul meu de vedre, mai ales că eu am lucrat în cadrul acestei instituții ca și funcționar public și ca vicepreședinte, eu văd altfel lucrurile. Administrația publică trebuie să fie mai eficientă și asta mai ales pentru dâmbovițeni.„ a declarat Corneliu Ștefan, președinte ales al CJD.
Urmează o reorganizare a Consiliului Județean Dâmbovița
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Spectacol de balet și dans contemporan, la Casa de Cultura din Găești
Pe data de 15 martie 2026, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești, ora 10:00, va avea loc prima ediție a evenimentului „Gala Primăverii”. Eleve ale Clasei de Balet, din
ANUNȚ IMPORTANT PENTRU CETĂȚENI! Primăria Morteni începe eliberarea adeverințelor APIA
Începând cu data de 16.03.2026, cetățenii sunt aşteptați la sediul primăriei comunei Morteni pentru eliberarea adeverințelor APΙΑ. Documente necesare: – copie carte de identitate -documente de proprietate ale terenurilor -copie CUI (pentru
Un autoturism a fost lovit de tren în satul Voia, comuna Crângurile
Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița intervin în comuna Crângurile, satul Voia, în urma unui accident feroviar produs între un tren de călători și un autoturism. La fața locului au fost mobilizate
Investiție de 30 de milioane de lei pentru reabilitarea Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște
Una dintre cele mai vechi unități de învățământ din Târgoviște, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, urmează să fie reabilitată printr-un proiect de aproximativ 30 de milioane de lei. Investiția vizează modernizarea clădirii, eficientizarea
Lucrări de amenajare șanțuri pluviale și acces către proprietăți, la Crângurile de Jos
Primăvara a sosit, iar odată cu ea administrația locală a comunei Crângurile continuă proiectele de dezvoltare destinate comunității. De acestă dată, în Crângurile de Jos, unde au început lucrările pentru realizarea șanțurilor



