Noapte
Zi
4 January 2021
1 min read

Cei care vin din Anglia în România, nevoiți să stea 14 zile în carantină

Toate persoanele care vin în România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord intră în carantină pentru 14 zile, cu excepția celor prevăzute la articolul 3, aliniatul 2 din Hotărârea numărul 1 din 3 ianuarie 2021 a CNSU, privind aprobarea listei țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, respectiv:

a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă

autorizată mai mare de 2,4 tone;

b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de

9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

c) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul

desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii

Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă

deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

d) piloții de aeronave şi personalul navigant;

e) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de

la intrarea pe teritoriul tării;

f) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe

diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul

asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al

României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii

familiilor acestora;

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

A distrus gardul unei gospodării din cauza vitezei excesive

Articolul Urmator

Autoritățile nu confirmă apariția, pe teritoriul României, a unei tulpine noi COVID 19

Ultimele Articole

Mergisus