După o perioadă destul de lungă în care activitatea a fost sistată din cauza pandemiei de COVID19, Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște își redeschide porțile. Astfel, începând cu data de 15 ianuarie a.c., începe o nouă stagiune.
Potrivit directorului Mihai Constantin Ranin, iubitorii de cutură vor avea parte de acte artistice inedite și de nenumărate surprize. Data de 15 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător, fiind Ziua Culturii Naționale, dar și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu. Pentru a-i aduce un omagiu, actorii vor avea reprezentații atât pe scena teatrului, cât și pe străzile municipiului, recitând versuri scrise de marele poet.
„La ora actuală, s-a dat drumul la teatre și restaurante în proporție de 30% din capacitate. Deschidem teatrul în data de 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu, așa cum o facem de când s-a deschis acest teatru. Această zi este una importantă pentru noi și așa trebuie să fie pentru fiecare român.
Din ziua în care vom deschide teatrul, vom face două lucruri. În primul rând, toți actorii teatrului vor fi costumați adecvat și vor avea niște trompete sau tromboane, vor merge pe străzi și celor pe care îi întâlnesc în orașul Târgoviște, prin centrul vechi, prin parcuri, prin magazine, pe oriunde îi întâlnesc, le vor șopti la ureche versuri de-ale lui Eminescu. Aceste trompete au fost făcute de o lungime de doi metri, deci distanțarea va fi respectată.
Cei de la Ministerul Culturii ne-au comunicat să proiectăm portretul lui Eminescu pe clădire, să ținem speech-uri, dar cred că prin această acțiunea a noastră îi vom emoționa mai tare pe iubitorii de cultură.
Seara, am invitat-o pe colega mea de școală, Maia Morgenstern, dar nu să recite neapărat din Eminescu, ci să facă o lectură din Cezara, proză a lui Eminescu, care este mai puțin citită și este foarte teatrală. Maia Morgenstern va fi însoțită de colegul său, Marius Bodochi”, a dezvăluit managerul Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște.” a precizat Mihai Constantin Ranin în cadrul unei conferințe de presă.





