Noapte
Zi
3 February 2021
3 mins read

TÂRGOVIȘTE: Reabilitarea și modernizarea unității de învățământ ”Mihai Viteazul” a luat sfârșit! 950 de elevi se întorc la școală în casă nouă!

Început în vara anului 2019, proiectul de extindere, reabilitare și modernizare a Școlii ”Mihai Viteazul” din municipiul Târgoviște a luat sfârșit. A fost o investiție complexă, care s-a ridicat la suma de 20 milioane de lei, și care a presupus schimbări majore ale amplasamentului, dar mai ales construirea unui corp nou de clădire unde vor funcționa 14 săli de clasă dotate cu tot ceea ce este necesar pentru ca atât elevii, cât și cadrele didactice, să-și poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții. De asemenea, a fost amenajată o bibliotecă, o sală multifuncțională, a fost instalat sistem de supraveghere video, a fost construită sală de sport la interior și teren sportiv la exterior.

La Școala ,,Mihai Viteazul” din municipiul Târgoviște, administrația publică locală târgovișteană a implementat pe fonduri europene un proiect în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, iar astăzi marcăm finalizarea lucrărilor. Mulțumesc conducerii acestei unități de învățământ pentru efortul pe care l-au depus pe întreg parcursul derulării acestui proiect, de asemenea, le mulțumesc cadrelor didactice, elevilor și părinții elevilor. În orice caz, toate aceste dificultăți sunt depășite la acest moment, iar începând de luni, de pe 8 februarie, această unitate de învățământ își redeschide porțile după un proiect de rabilitare, modernizare, extindere și dotare fără precedent, această școală este una dintre cele mai moderne unități de învățământ. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc și colegilor mei din executivul Primăriei Târgoviște pentru implicarea în derularea acestui proiect. (…) Proiectul este unul cu finanțare europeană, la Școala ,,Mihai Viteazul” din municipiul Târgoviște, care deservește cel puțin un cartier, cartierul cu același nume, din fostul microraion 9. Este o școală de tradiție din municipiul Târgoviște, care într-adevăr, avea nevoie de un asemenea proiect de modernizare, extindere, reabilitare și dotare. Trebuie să spunem că acest proiect a avut o componentă importantă pe zona de extindere, în sensul că s-a construit un corp nou, cu numai puțin de 14 săli de clasă noi, o bibliotecă pe două etaje, sală de festivități, de asemenea, terenul sportiv de afară, vestiarele de la baza sportivă, clădirea pentru centrala termică. Este un proiect care a vizat iată suplimentarea spațiului, care la acest moment devine cea mai mare școală gimnazială din județul Dâmbovița și una dintre cele mai mari din România. În acest moment școala găzduiește 950 de elevi, dar eu cred că după ce vom trece de această pandemie, școala va putea găzdui mai mult de atât. Este o unitate de învățământ care în acest moment are tot ce îi trebuie pentru a funcționa în condiții foarte-foarte bune, dotări, fiecare clasă are proiector, calculator, sistem de supraveghere video, sistem de comunicare, toate instalațiile sanitare și termice au fost schimbate, toate sălile de clasă din corpurile vechi reabilitate, tâmplărie schimbată, sală de sport reabilitată, dotată și mărită. Timpul în care s-au desfășurat lucrările a fost destul de scurt, acestea începând în vara anului 2019. Nu știu vreo altă unitate de învățământ din regiunea Sud – Muntenia, care a fost reabilitată atât de repede, pe Programul Național Regional începând cu 2014. Este una dintre cele mai importante investiții din municipiul Târgoviște, dacă mă refer la toate investițiile, indiferent de sursa de finanțare.„, a precizat primarul Cristian Stan.

Noua investiție a primit binecuvântarea Arhiepiscopiei Târgoviște, la eveniment fiind prezent și un sobor de preoți.
Ne bucurăm să fim aici pentru a săvârși slujba de binecuvântare a acestei școli complet reabilitate, iar prezența noastră aici arată interesul pe care administrația publică locală îl arată pentru educație, înțelegând că aceasta este cheia unei dezvoltări durabile a unei comunități. Nu trebuie să uităm niciodată că aici, în Cetatea de Scaun, în țara, în Europa și oriunde creștinismul a ajuns, școala a funcționat mai întâi în tinda bisericii și apoi s-a dezvoltat, iar școala alături de biserică și de familie reprezintă stâlpul fundamental a unei societăți pentru că ea se ocupă de educația tinerelor generații, cei care reprezintă o speranță pentru noi toți și cei care vor purta pe umeri responsabilități zilelor care vor urma.„, a precizat Vicarul Eparhial, Ionuț Ghibanu.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

DÂMBOVIȚA: 14155 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID19 

Articolul Urmator

CSM Târgoviște, gest din suflet și sprijin financiar pentru o fetiță care suferă de o deformare gravă a coloanei vertebrale

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

A fost reluat traseul feroviar de călători pe ruta București-Pietroșița

Ieri, 13 decembrie a.c., traseul feroviar de călători pe ruta

Scenariile după care funcționează unitățile de învățământ dâmbovițene

 Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a adoptat