Noapte
Zi
24 March 2021
1 min read

APEL UMANITAR! Ajutați un tânăr tătic să trăiască, să-și poată crește copiii !

La nici 40 de ani, Raducu Florea, tatăl a doi copii de vârstă preșcolară, a fost diagnosticat cu o maladie extrem de severă- Leucemie Limfoblastică Acută, al cărei tratament implică costuri foarte mari, mult peste posibilitățile financiare ale familiei. Răducu este internat de trei săptămâni la  Institutul Clinic Fundeni, unde a urmat prima cură de tratament citostatic, având perspectiva a doi ani de spitalizare  continuă. Șansa de a se vindeca si de a-și relua viața normală constă într-o intervenție chirurgicală de transplant medular, operație foarte costisitoare, care poate fi efectuată într-o clinică  specializată, din străinătate. Pentru  investigații, tratament preoperator, intervenția chirurgicală propriu-zisă și tratament postoperator, are nevoie de  tot ajutorul posibil, orice donație, cât de mică, fiind binevenită.

Să-l ajutăm pe Răducu în lupta sa pentru viață!

Cont în LEI:  RO11BRMA0999100069302228, deschis la BANCA ROMÂNEASCĂ , titular Florea Marian Raducu;

Cont in LEI:  RO34BTRLRONCRT0394370102, deschis la ASOCIAȚIA VIAȚA CA UN ZBOR DE FLUTURE, titular Florea Marian Raducu;

Cont in EURO:  RO11BTRLEURCRT0394370101, deschis la ASOCIAȚIA VIAȚA CA UN ZBOR DE FLUTURE, titular Florea Marian Raducu;

Răducu vă mulțumește pentru ajutor !

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Consiliul Județean Dâmbovița a repartizat peste 27.000.000 lei primăriilor din județ! VEZI AICI CÂT A PRIMIT FIECARE UAT!

Articolul Urmator

(VIDEO) CORBII MARI: Pieton accidentat mortal

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele